Tudose, explicaţie inedită: Uraganele ne-au scumpit benzina şi motorina

Uraganele ne-au scumpit benzina şi motorina, nicidecum supracciza impusă de Guvern, pretinde premierul Mihai Tudose.
Mihai Tudose (Florin Chirila/Epoch Times)
Andrei Pricopie
30.09.2017

Prim-ministrul Mihai Tudose susţine că preţul carburanţilor a fost influenţat mai degrabă de fenomenele meteorologice globale, decât de introducerea accizei suplimentare de către Guvern.

"La carburanţi, eu cred că dumneavoastră aţi aflat că au fost nişte uragane şi că au influenţat preţul bariliului pe plan mondial (care a crescut - n.r.), ba chiar în România un pic mai puţin decât pe restul planetei", a declarat Tudose, vineri seară, la finalul şedinţei Comitetului Executiv al PSD.

Şeful Executivului a precizat că a făcut o analiză în acest sens cu reprezentanţii Ministerului de Finanţe.

"Am făcut chiar ieri un calcul cu colegii de la Finanţe, aproape inexistent pe un anumit interval temporar, eram sub o creştere firească raportat la bursa petrolului. Deja a fost adăugată la preţ acea acciză, iar preţul a crescut cu 0,9, deci nu se regăsesc cei 16 bani, iar impactul pe preţ din cauza fenomenelor meteorologice a avut un impact mai mare", a afirmat Tudose.

Pe 1 octombrie intră în vigoare o a doua etapă a creşterii accizei la carburanţi, astfel că sunt aşteptate noi scumpiri la pompă.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor