Ciprian Ciucu admite că sunt liberali care au vrut să trădeze pentru PSD: Voiau să dărâme Guvernul Bolojan

Ciprian Ciucu (Foto Facebook Ciprian Ciucu)
Loredana Diacu
23.04.2026
Ciprian Ciucu (Foto Facebook Ciprian Ciucu)
Loredana Diacu
23.04.2026

Primarul PNL al Bucureştiului, Ciprian Ciucu, a declarat miercuri că au existat persoane din partid care ar fi avut negocieri ascunse cu lideri ai PSD pentru a dărâma Guvernul Bolojan.

”Ştim cu toţii. Nu o să vă dau nume, ştim cu toţii cine sunt. Voiau să dărâme Guvernul Bolojan, ca să fie foarte clar despre ce este vorba. Ştim cine sunt, ştim ce voiau să facă. Şi domnul Bolojan îi ştie, şi presa îi ştie. Unii poate sunt recuperabili, deocamdată ne vedem de guvernare”, a spus Ciucu, preluat de G4Media, la Digi24.

”Dacă vor face asta, partidul se va rupe. De fiecare dată când partidele care au trecut în opoziţie au avut un cost de plătit. Îmi doresc să nu păţim asta, îmi doresc să nu existe trădători”, a adăugat edilul.

Prim-vicepreşedintele PNL, Ciprian Ciucu, a mai susţinut că acesta este momentul pentru o reîmprospătare a tuturor partidelor, inclusiv a PNL.

”Dacă vom continua să facem politică la fel ca PSD, lumea nu ne va mai vota. Oamenii vor altceva, vor oameni oneşti, serioşi. Nu de aia suntem aici, să ne îmbogăţim. Să nu ne putem cheltui banii în o mie de vieţi”, a declarat liberalul.

Nu în ultimul rând, Ciucu a afirmat că nu există discuţii cu parlamentari AUR: "Nu ştiu de asemenea discuţii. Habar nu am de ele şi eu fac parte din conducerea partidului."

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii:
prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
folosind Paypal, apăsând butonul de mai jos