Ciorbea scoate oamenii în stradă: "Demisia!"
alte articole
Peste 300 de persoane s-au strâns, miercuri, în pofida gerului muşcător, în Piaţa Universităţii, pentru a-i cere demisia lui Victor Ciorbea, acuzat că s-a transformat din Avocat al Poporului în avocat al unui grup de penali. Înşiraţi pe puţinele "poteci" deszăpezite de lângă Fântână, protestatarii, în marea lor majoritate tineri, au scandat "Jos Ciorbea", "Demisia", "Vrem justiţie, nu corupţie" şi PSD, ciuma roşie."
Protestul are loc ca urmare a faptului că Ciorbea a atacat la CCR legea 90/2001, care împiedică accesul condamnaţilor penal la funcţii în Guvern. Gestul Avocatului Poporului a stârnit valuri de nemulţumire, circa 143.000 de români semnând o petiţie online prin care cer demiterea acestuia. Semnăturile - cea mai mare parte din ele - au fost depuse ieri la sediul Avocatului Poporului - unde Ciorbea i-a persiflat pe petiţionari.
“Dorim demisia domnului Victor Ciorbea pentru că s-a implicat politic pentru abrogarea Legii 90. Dacă era necesară abrogarea acestei legi atunci domnul Victor Ciorbea putea să o conteste în precedenţii ani de când este în vigoare. A contestat-o fix după alegeri în favoarea partidului de guvernământ, deci s-a implicat politic. Dorim ca persoanele condamnate penal să nu ajungă în Guvern. Este foarte important acest lucru şi independenţa justiţiei – menţinerea MCV-ului. Independenţa justiţiei este cea mai importantă. Un semnal pozitiv ar fi demisia domnului Victor Ciorbea. Ar însemna că oamenii de la putere înţeleg mesajul, înţeleg că oamenii nu acceptă presiuni politice asupra justiţiei", a declarat un protestatar.
“(M-a scos în stradă n.r.) un sentiment al dreptăţii. Mi se pare că Victor Ciorbea îi face interesul lui Dragnea şi nu mi se pare cinstit ca un penal să încerce să fie prim-ministru sau să aibă putere”, a declarat unul dintre tinerii veniţi la protest, ţinând în mână o pancartă cu mesajul "Avocatul politrucilor, nu al Poporului".
“Protestul vine în continuarea depunerii a peste 100.000 de semnături prin care i se solicită demisia (lui Ciorbea n.r.) şi într-un final vrem ca el să fie demis şi să fie înlocuit cu o persoană care este activă şi care este un Avocat al Poporului, nu al unor persoane condamnate. La un moment dat va trebui să urmeze demisia lui, pentru că stă degeaba în funcţie", a declarat un alt tânăr.
Merită menţionat că reporterii Antenei 3 veniţi la protest s-au izbit de refuzul multor protestatari de a le da declaraţii. Unii dintre participanţii la protest au scandat: "Antena 3, plină de mişei!" "Antena 3, nişte derbedei!" şi au aruncat cu bulgări de zăpadă în maşina echipei de la postul fondat de Dan Voiculescu.