Cioloş, cu ochii pe banii infractorilor: Peste jumătate de miliard de euro trebuie readus la bugetul de stat
alte articole
Actul de justiţie nu este complet atât timp cât nu sunt recuperate şi bunurile obţinute ilicit, pentru că altfel riscăm să slăbim forţa deciziei sistemului judiciar, a declarat joi, la conferinţa Pan-Europeană a Oficiilor Naţionale de Recuperare a Creanţelor din Uniunea Europeană, premierul Dacian Cioloş.
"Ideea care ne-a animat în a progresa în acest an în activarea acestei agenţii (...) de recuperare a bunurilor ilicite (...) este că actul de justiţie este incomplet atât timp cât nu am recuperat şi bunurile ilicite. Pentru ca actul de justiţie să fie credibil şi complet este importantă nu doar pedeapsa care este acordată, dar şi recuperarea bunurilor obţinute ilicit, pentru că altfel riscăm să slăbim actul de justiţie şi să slăbim forţa deciziei sistemului judiciar", a precizat Dacian Cioloş, citat de Agerpres.
Potrivit premierului, ideea construirii Agenţiei Naţionale pentru Administrarea Bunurilor Indisponibilizate "există pe hârtie de mai multă vreme", însă ea nu a fost operaţionalizată.
"Doamna ministru Prună şi-a luat angajamentul, încă de la începutul mandatului acestui Guvern, să acţioneze, să găsească mijloacele în aşa fel încât la sfârşitul mandatului acestui Guvern să avem această agenţie operaţională. Mă bucur să văd că suntem în acest stadiu, pentru că nu putem tolera necinstea lucrativă ca mod de lucru şi de stil de viaţă în România. Nu sunt suficiente aceste decizii care vizează doar pedepsirea persoanei respective fără să arătăm şi faptul că sistemul judiciar, statul, în general, e capabil să ducă actul de justiţie până la sfârşit", a adăugat Dacian Cioloş.
Premierul a atras atenţia că, în prezent, în conformitate cu unele rapoarte ale Ministerului Public, există "sume şi valori importante indisponibilizate, de peste jumătate de miliard de euro", bani care trebuie readuşi la bugetul de stat.