Cine a fost "dementul numărul unu al comunismului". Blandiana: "Şi-a dominat epoca, a fost un spirit al răului"
"Cartea neagră a comunismului" nu este doar o lucrare despre istorie, ci o carte care a făcut istorie. A declanşat la momentul apariţiei sale un adevărat cutremur de conştiinţă în societatea franceză şi a deschis drumul studiilor dedicate crimelor comunismului, a remarcat scriitoarea Ana Blandiana, în podcastul "Rezilienţa prin cultură", realizat de Cristian Pătrăşconiu.
Redăm mai jos o parte din discuţie.
Jurnalist: Conversaţia are în centrul atenţiei una dintre apariţiile editoriale magnifice ale anului 2024 – "Cartea neagră a comunismului", într-o ediţie revizuită şi revăzută ştiinţific de Armand Goşu şi Dorin Dobrincu, coordonator Stephane Courtois. Este poate cea mai influentă carte despre comunism dintre toate câte au fost scrise vreodată, vreau să spun influentă în sensul criticii la adresa comunismului. E o exagerare să spunem asta?
Ana Blandiana: Nu e deloc o exagerare. Este, la modul cel mai propriu, nu numai o carte despre istorie, ci o carte care a făcut istorie. Pentru că, aşa cum scriam, şi Editura Spandugino mi-a făcut cinstea sa pună pe banderolă o frază a mea, spuneam că este o carte nu numai de judecare a istoriei, ci şi de influenţare a istoriei, pentru că ecoul ei în epocă a fost enorm. A început totul printr-un scandal.
Este pur şi simplu amuzant să-l asculţi pe Stephane Courtois vorbind despre faptul că au lucrat împreună cu întreagă echipă ca la orice carte de ştiinţă, adică au avut probleme să găsească editura care s-o publice şi aşa mai departe, că nicio clipă nu şi-au imaginat ce va urma.
Adică, pe de o parte, scandalul în epoca în care Franţa era încă stângistă, nu doar de stânga, la ora aceea – şi în mare măsură şi la ora asta – şi la ora din 1968 era o ţară cu o mare majoritate intelectuală aproape de extremă stângă. Ei bine, această carte a apărut în acea atmosferă aproape de adulare a Uniunii Sovietice. Adică doar pentru puţin timp, în timpul Revoluţiei din Ungaria, francezii s-au îndoit, ca să zic aşa, de admiraţia lor faţă de Uniunea Sovietică, şi au revenit după aceea. Deci, scandalul a declanşat imediat un cutremur de conştiinţă.
Adică scandalul a făcut să se vândă în primul rând. A apărut în câteva ediţii, a fost citită, s-a scris despre ea şi, în clipa aceea, a fost ca un gong care a bătut începutul studiilor despre comunism. Nu despre comunism ca istorie a comunismului, adică despre cum s-a certat Stalin cu Troţki, să zicem, sau tot felul de istorii, ci despre crimele comunismului. Adică este o carte care selectează pur şi simplu doar represiunea. Adică ce a însemnat comunismul din acest punct de vedere, cum a fost impus, prin ce mijloace şi de ce prin acele mijloace.
Jurnalist: A selectat chintesenţa, de fapt.
Ana Blandiana: Vreau să vă spun că eu sunt un bun martor în acest sens, pentru că am ajuns la Consiliul Europei cu propunerea de a face memorialul de la Sighet înainte cu câţiva ani de a fi apărut această carte. Şi, în general, am fost primită bine şi am fost sprijinită, dar în momentul în care s-a discutat şi cum să se numească, şi eu am spus, normal, "Memorialul victimelor comunismului şi al rezistenţei", ei mi-au răspuns, încă o dată, cu bunăvoinţă, nu ironic sau critic: "Nu vi se pare că e prea mult să punem alături de victimele nazismului? Deci există memoriale ale victimelor nazismului." Şi eu am spus: "Sigur că da. Asta e problema, să se vadă că e vorba de două nebunii gemene."
Jurnalist: Comparabile. Alain Besancon aşa le numea: Nenorocirea secolului, care este deopotrivă roşie şi brună, ca să trimitem la o altă carte a prietenului nostru, Thierry Wolton.
Ana Blandiana: Pentru că aţi spus şi numele lui Thierry, după ce s-a întâmplat – şi, dacă vreţi, vă povestesc cum am intrat în această poveste – Sighetul a moştenit, ca urmare a faptului că noi am publicat prima traducere străină a cărţii la mai puţin de un an de când ea a apărut în Franţa, toţi autorii, toţi cei care au scris despre ea au venit la Şcoala de vară de la Sighet şi toate dezbaterile de acolo au beneficiat de tot ce era elită intelectuală internaţională specialistă, sau în curs de a deveni specialistă în comunism.
Jurnalist: Pentru ani buni, rectorul Şcolii de vară de la Sighet, de altfel, este chiar cel care coordonează acest volum, şi anume Stephane Courtois.
Ana Blandiana: Care a venit după aceea, 14 ani la rând, la şcoala de vară, fără să primească un leu, pentru că făceam cu greu rost de bani să plătim doar avionul.
Jurnalist: "Cartea neagră a comunismului" a rupt lumea în două. A desfăcut, nu ştiu, dezbaterea publică în Occident cu scandalurile acelea şi cu ecourile extraordinare, nu numai în Franţa. Cum s-ar zice în limbajul de astăzi, e o carte de impact. De fapt, vreau să întreb ce este aici atât de puternic încât a putut să lase asemenea urme? Ce duduie aici? Ce energie e în cartea asta?
Ana Blandiana: Din punctul meu de vedere, aşa cum răsfoind-o din nou, mi-am dat seama ce interesant, aproape curios, e că a avut ideea atât de des să recurgă la texte literare.
Deci, pe de-o parte, este o carte ştiinţifică. Este pentru prima oară când se introduc cifrele victimelor. Noi, întreaga omenire, eram înspăimântaţi de cifrele Holocaustului. Exista acest termen teribil. Şi deodată a venit această carte, şi de aici, de altfel, şi impactul ei enorm, şi a dovedit, cu dovezi, că cifrele victimelor comunismului erau de 10 ori mai mari. Şi, între timp, s-a ajuns chiar la peste 100 de milioane chiar.
Jurnalist: Dacă îmi daţi voie să citesc exact acel pasaj, îl selectasem şi eu pentru conversaţia noastră şi vreau să rămână imprimat. Citez acum. "Putem totuşi stabili un prim bilanţ în cifre care nu reprezintă decât o aproximaţie minimală, necesitând lungi precizări, dar care, după estimările personale, dau un ordin de mărime, îngăduindu-ne să atingem gravitatea subiectului: URSS (Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste, pentru cei care au deschis televizorul mai târziu) 20 de milioane de morţi, China, 65 de milioane de morţi, Vietnam 1 milion de morţi, Coreea de Nord 2 milioane de morţi, Cambodgia 2 milioane de morţi, Europa de Est 1 milion de morţi, America Latină 150 de mii de morţi, Africa comunistă 1,7 milioane de morţi, Afganistan 1,5 milioane de morţi, Mişcarea comunistă internaţională şi partidele comuniste neinstalate la putere, aproximativ 10.000 de morţi. Totalul se apropie de 100 de milioane de morţi."
Această scară de mărime conţine variaţii de situaţie, dar, incontestabil, laurii revin Cambodgiei, unde Pol Pot, în trei ani şi jumătate, a reuşit să ucidă în cea mai atroce modalitate – foamea generalizată, tortura – aproximativ un sfert din populaţia totală a ţării. Totuşi, experienţa maoistă şochează prin amploarea maselor implicate. Cât despre Rusia leninistă şi stalinistă, aceasta îţi îngheaţă sângele prin dimensiunea sa experimentală, perfect gândită, logică, politică.
Acum 28 de ani erau aproape 100 de milioane de morţi. Între timp, numărul acesta a fost mult depăşit.
Ana Blandiana: Vă daţi seama? Deci, pe de o parte, este această socoteală concretă, care, cu siguranţă, era mult peste ce îşi imaginau oamenii care nu ştiau decât cu aproximaţie totul. Iar, pe de altă parte, fragmentele citate din Maxim Gorki, de exemplu, deci, polemica.
În general, Maxim Gorki apare din această carte ca un personaj extraordinar de impresionant şi în rău, şi în bine. Pe de-o parte, el polemizează cu Lenin şi protestează când Lenin arestează savanţi şi explică că forţa unui popor stă în forţa gândirii şi a intelectualităţii sale şi aşa mai departe. Şi Lenin îi răspunde tot în scris: "Ce vorbeşti? Toţi aceşti intelectuali, intelectualitatea de care vorbeşti o va crea clasa muncitoare. Toţi aceşti intelectuali, despre care tu zici că sunt creierul, nu sunt decât rahatul omenirii." Deci, ăsta e textul.
Jurnalist: Chintesenţă de gândire comunistă.
Ana Blandiana: Dar, în acelaşi timp, în alte texte ale lui Gorki – care încet, încet şi-a pierdut siguranţa de sine, adică ştia că poate să fie şi el vulnerabil, probabil, până la urmă a şi emigrat – într-un proces al industriaşilor, mi se pare, justifică o condamnare.
Şi, în general, e foarte interesant felul în care cartea este dedicată lui Furet, cel care ar fi trebuit să scrie prefaţa şi care este, de fapt, autorul celebrei cărţi "Trecutul unei iluzii".
Iluzia este iluzia comunismului, este iluzia stângii. Şi tot Furet este cel care a îndrăznit aproape pentru prima oară, sau în orice caz sistematic, pentru prima oară, să implice Revoluţia Franceză de partea crimelor.
Jurnalist: Adică să vorbească pe bună dreptate, pentru că nu e un exemplu luminos în istoria omenirii, Revoluţia Franceză fiind mare sursă de inspiraţie pentru Revoluţia rusă.
Ana Blandiana: De altfel, în eseul de la sfârşit care se numeşte: "De unde cruzimea asta? De ce s-a început din prima clipă cu crime?" Pentru că e clar că Stephane Courtois este cel mai mare specialist în Lenin din lume. Cartea lui, care a luat şi numeroase premii despre Lenin, este absolut extraordinară. E tradusă şi la noi. Dar şi felul în care apare Lenin aici este o dovadă că este chiar un monstru. Adică ani de zile omenirea a crezut că Stalin a fost rău şi Lenin era cel bun care, dacă ar fi rămas el, comunismul ar fi fost o minune. Şi vine Stephane Courtois şi, cu dovezi şi cu texte, de exemplu, a dovedit că omorârea întregii familii a ţarului a fost o hotărâre pe care a luat-o nu numai singur, dar şi în secret. Deci a dat ordinul fără să mai spună nimănui că dă acest ordin. Şi ceilalţi au aflat în clipa când toţi erau deja morţi.
Dar clipa începutului totalitarismului a fost când a avut, cum să spun, extraordinarul curaj, într-un fel, dacă curajul poate fi aplicat şi negativ crimelor... Deci primul gest cu adevărat teribil şi determinant şi important pe care l-a făcut Lenin a fost că după ce se produsese Revoluţia democratică din februarie, după ce pentru prima oară în istoria Rusiei se votase liber şi universal, votase toată lumea şi aşa mai departe, şi acum există o Adunare Constituantă care urma să facă o Constituţie, prima Constituţie a Rusiei, Lenin s-a dus cu bolşevicii şi a arestat Adunarea Constituantă şi, când s-au strâns în jurul clădirii mulţimile de protestatari, au tras în ei. Este ceva de neînchipuit.
Ei bine, prin asemenea gesturi absolut samavolnice – e un cuvânt rusesc – Lenin şi-a dominat epoca, a fost un spirit al răului care n-a avut niciun fel de timiditate, nici în faţa legilor juridice, nici în faţa legilor morale, nici în faţa bunului simţ.
Jurnalist: Un călău, nu numai un călău ideologic, un călău la propriu. Şi, în timp ce ascultam ce spuneaţi, mă gândeam că şi evaluarea lui Thierry Wolton e aceeaşi. Nu Stalin, ci, pentru el, Lenin este dementul numărul unu al comunismului, este creierul, să zic aşa, deşi Stalin zicea că nu poţi să faci o omletă dacă nu spargi ouă – aşa a justificat crimele. Oribilă chestie.
