Ciclism - Turul Franţei: Andy Schleck primul pe Tourmalet, Contador practic învingător

Joi, în etapa a 17-a a Turului ciclist al Franţei, Pau-Tourmalet, luxemburghezul Andy Schleck a trecut primul pe "Acoperişul Turului" de anul acesta, la 2.115 m altitudine, dar nu a putut să-l distanţeze pe spaniolul Alberto Contador, care, sosind al doilea, şi-a asigurat, practic, victoria finală în ediţia a 97-a a Marii Bucle.
Cei doi adversari, angajaţi într-o luptă dreaptă pe pantele cu medie de dificultate de 7,8 la sută de pe Tourmalet în ultimii 20 km ai etapei, au sosit detaşaţi în vârf, prin culoarul uman format din zecile de mii de iubitori ai ciclismului. A câştigat, cu o acoladă amicală a spaniolului, Andy Schleck, în 5h03"29", Contador trecând la un sfert de roată. Pe locul 3 a sosit spaniolul Joaquin Rodriguez, la 1"15".
Primul care l-a felicitat pe Alberto Contador pe linia de sosire a fost chiar preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, care, ca orice francez care se respectă, iubeşte, dar şi înţelege ciclismul, consfinţind astfel faptul că, în afara unei întâmplări absolut neprevăzute, spaniolul va intra pentru a treia oară în posesia trofeului, după succesele din 2007 şi 2009.
Operaţiunea dusă la bun sfârşit de cei doi lider ai actualei generaţii i-a desprins pe aceştia în fruntea clasamentului, ambii fiind câştigători detaşaţi ai zilei: Contador are tricoul galben, fiind urmat la 8 secunde de Andy Schleck, care, acum, şi-a mărit avansul faţă de principalii următori, spaniolul Samuel Sanchez, al treilea la 3"32", apoi rusul Denis Menciov - la 3"53", belgianul Jurgen Van den Broeck, la 5"27", o marjă foarte bună în perspectiva contratimpului de sâmbătă, de 52 km.
Vineri se va disputa etapa a 18-a, Salies-de-Bearn-Bordeaux, 198 km, o etapă favorabilă sprinterilor, cu un traseu plat, fără dificultăţi deosebite.