Ciclism: Rusul Aleksandr Serebriakov, suspendat de Euskaltel Euskadi

Echipa spaniolă de ciclism Euskaltel Euskadi a anunţat că l-a suspendat pe rutierul rus Aleksandr Serebriakov, după ce a primit un comunicat de la Uniunea ciclistă internaţională, prin care i se notifica existenţa unui control pozitiv al acestuia.
"Echipa Euskaltel Euskadi a primit un comunicat al UCI care a avertizat-o de controlul non negativ al ciclistului Aleksandr Serebriakov pe 18 martie, când acesta se antrena la domiciliul personal", explică formaţia bască printr-un comunicat decizia luată, după care adaugă: "Fidelă angajamentului său pentru un ciclism curat şi credibil şi aplicând regulamentul intern în conformitate cu această mentalitate, echipa a luat hotărârea îndepărtării alergătorului din lot şi suspendarea imediată a salariului său".
Nu se ştie, în schimb, nimic despre ce substanţă interzisă este vorba la acest control inopinat. Lui Serebriakov îi rămâne calea analizei eşantionului B.