Ciclism: Danezul Rasmussen recunoaşte că s-a dopat timp de 12 ani
Ciclistul danez Michael Rasmussen, care a părăsit Turul Franţei 2007 în momentul în care purta tricoul galben, a recunoscut joi că s-a dopat timp de 12 ani şi a anunţat că se retrage din competiţie.
"Am utilizat produse şi metode dopante între 1998 şi 2010", a mărturisit el într-o conferinţă de presă la Herning (Danemarca), citat de televiziunea publică DR.
El a enumerat substanţele la care a recurs: eritropoietină (EPO), hormoni de creştere, testosteron, insulină, cortizon, fără să uite şi tranfuziile de sânge. A refuzat însă să indice numele complicilor săi.
În vârstă de 38 ani, Rasmussen, un căţărător cu un fizic scheletic, a anunţat că-şi va încheia cariera şi va colabora cu autorităţile competente "pentru a face curăţenie". Confederaţia daneză a sporturilor a deschis o anchetă în acest sens.
Rasmussen s-a declarat gata să accepte "suspendarea" pe care o riscă.
"Mă simt uşurat", a conchis fostul ciclist.
"Este o ruptură definitivă cu trecutul", a indicat directorul sportiv al echipei sale Christina Watches-Onfone, Claus Hembo. Noi vrem să luăm iniţiativa şi să încurajăm rutierii care s-au dopat să mărturisească".
În 2007, Rasmussen, care concura pentru echipa Rabobank, a părăsit Turul Franţei în ultima săptămână de cursă, când purta tricoul galben de lider al clasamentului general, după ce a minţit în legătură cu locurile sale de antrenament, pentru a se sustrage controalelor antidoping.
El a fost suspendat doi ani de către Federaţia monegască de ciclism, la care avea licenţa.
La revenirea în competiţie în 2009, el nu a mai înregistrat succesele dinaintea suspendării şi a negat tot timpul acuzaţiile de dopaj.
În Turul Franţei, Rasmussen a câştigat tricoul de cel mai bun căţărător, în 2005 şi 2006.
Mărturisirea sa apare la două săptămâni după cea a fostului şef al plutonului, americanul Lance Armstrong, exclus pe viaţă din activitatea sportivă de către Agenţia antidoping americană şi privat de cele şapte victorii ale sale în Turul Franţei.