Armata chineză a trimis 103 avioane de război spre Taiwan într-o perioadă de 24 de ore, Ministerul Apărării de pe insulă declarând luni că este un număr zilnic record, potrivit AP News.
Detectate între orele 6 dimineaţa, duminică, şi 6 dimineaţa, luni, avioanele s-au întors din drum înainte de a ajunge în Taiwan.
China, care revendică Taiwanul ca parte a teritoriului său, a efectuat exerciţii militare din ce în ce mai ample în aer şi în apele din jurul Taiwanului, pe măsură ce tensiunile dintre cele două ţări şi cu Statele Unite au crescut. Statele Unite sunt principalul furnizor de arme al Taiwanului şi se opun oricărei încercări de a schimba statutul Taiwanului prin forţă.
Ministerul taiwanez al Apărării a declarat că 40 dintre avioane au trecut de punctul simbolic de la jumătatea distanţei dintre China continentală şi insulă. De asemenea, instituţia a raportat nouă nave militare în ultimele 24 de ore.
Ministerul a calificat acţiunea militară chineză drept o "hărţuire" care a avertizat că ar putea escalada în actuala atmosferă tensionată.
"Îndemnăm autorităţile de la Beijing să îşi asume responsabilitatea şi să oprească imediat acest tip de activităţi militare distructive", se arată într-o declaraţie oficială din partea Taiwanului.
Săptămâna trecută, China a trimis o flotilă de nave, inclusiv portavionul Shandong, în apele din apropierea Taiwanului. Exerciţiile au avut loc la scurt timp după ce SUA şi Canada au navigat cu nave de război prin strâmtoarea Taiwan, apele care separă insula de continent.
China a dezvăluit, de asemenea, un plan pentru o zonă demonstrativă de dezvoltare integrată cu Taiwanul în provincia chineză Fujian, încercând să atragă Taiwanul, dar şi să îl avertizeze, experţii afirmând că este o abordare de lungă durată a Chinei de tipul "morcovul şi băţul".
Acţiunile recente pot fi o încercare de a influenţa alegerile prezidenţiale din Taiwan din ianuarie. Partidul Democrat Progresist, aflat la guvernare, care înclină spre independenţa oficială a insulei, este o anatemă pentru guvernul chinez. China favorizează candidaţii opoziţiei care susţin colaborarea cu partea continentală.
Taiwanul şi China s-au despărţit în 1949, când comuniştii au preluat controlul asupra Chinei în timpul unui război civil. Naţionaliştii care au pierdut au fugit în Taiwan înfiinţând propriul guvern pe insulă.
Insula se autoguvernează, deşi doar câteva naţiuni străine îi acordă recunoaştere diplomatică oficială. Statele Unite, printre altele, au legături oficiale cu China, menţinând totodată un birou de reprezentare în Taiwan.