Cheia succesului reformei în Justiţie este dialogul, dar şi continuitatea, afirmă Predoiu

Cătălin Predoiu (DANIEL MIHAILESCU / AFP / Getty Images)
Epoch Times România
24.04.2012

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a declarat că Guvernul va asigura finanţarea şi logistica necesare implementării noilor coduri, urmând ca sistemul să facă dovada eficienţei şi maturităţii sale, prin aplicarea corectă şi unitară a acestora.

Ministrul Predoiu a primit luni vizita ambasadorului Marii Britanii în România, Martin Harris, însoţit de directorul pentru Afaceri Strategice din Ministerul Afacerilor Externe din Marea Britanie, Victoria Dean.

Potrivit unui comunicat al MJ transmis marţi, în cadrul întâlnirii, Cătălin Predoiu a prezentat stadiul reformelor din sistemul judiciar, insistând pe complexitatea procesului de pregătire a implementării Codurilor şi pe nevoia de conlucrare a tuturor instituţiilor implicate pentru succesul acestui demers.

El a subliniat că anul 2012 va fi marcat de pregătirea sistemului şi punerea în aplicare a Codului de procedură civilă, în timp ce în 2013 eforturile se vor concentra pe pregătirea intrării în vigoare a Codurilor penal şi de procedură penală.

De asemenea, au fost evidenţiate alte progrese recente şi de însemnătate majoră pentru modernizarea sistemului şi schimbarea percepţiei cetăţenilor faţă de Justiţie - noile reglementări privind răspunderea magistraţilor, promovarea la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, confiscarea extinsă etc.

În materia luptei împotriva corupţiei, oficialii britanici au privit cu interes adoptarea noii Strategii Naţionale Anticorupţie. Totodată, au fost trecute în revistă domeniile în care România a beneficiat de asistenţă din partea Marii Britanii, precum probaţiunea, lupta anticorupţie şi recuperarea creanţelor.

"Cheia succesului reformei în Justiţie este dialogul, dar şi continuitatea. Astfel, după ce vom pune în aplicare, în 2012, Codul de procedură civilă, în 2013 ne vom concentra pe legislaţia penală - Codul penal şi de procedură penală. Mai apoi, însă, sistemul judiciar român va intra într-o nouă etapă, la fel de importantă ca cea a reformei legislative - aceea a implementării şi asimilării propriu-zise a noilor texte normative. Guvernul va asigura finanţarea şi logistica necesare, urmând ca sistemul să facă dovada eficienţei şi maturităţii sale, prin aplicarea corectă şi unitară a noilor Coduri. Oficialii europeni, dar şi partenerii din statele membre ne-au susţinut mereu în acest proces, reforma spaţiului judiciar din România fiind de egal interes atât la noi în ţară, cât şi în celelalte state UE, din perspectiva consolidării pieţei unice şi circulaţiei mărfurilor, capitalurilor şi forţei de muncă", a declarat ministrul Justiţiei la finalul întâlnirii.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor