Cetăţean austriac arestat în Polonia pentru presupuse crime de război în estul Ucrainei

Autorităţile poloneze susţin că au arestat un bărbat austriac suspectat de comiterea de crime de război în estul Ucrainei, deşi există rapoarte controversate cu privire la posibiliatea ca acesta să fi luptat alături de forţele guvernamentale ucrainene sau de separatiştii pro-ruşi.
Un soldat separatist încarcă un proiectil într-un autotun tanc în regiunea Doneţk, estul Ucrainei, 4 februarie 2016. (Captură Foto)
Andrei Popescu
01.05.2017

Serviciul polonez de frontieră a declarat duminică faptul că un bărbat de 25 de ani a fost arestat acum două zile, la cererea Austriei, în timp ce acesta încerca să pătrundă în Ucraina prin punctul de trecere polonez Dorohusk.

Bărbatul este suspectat de participare la luptele din estul Ucrainei, unde aparent ar fi ucis persoane rănite şi deţinuţi, conform declaraţiei serviciului de frontieră.

Atât uciderea cât şi torturarea prizonierilor de război reprezintă crime de război conform Convenţiilor de la Geneva.

Războiul dintre forţele Kievului şi separatiştii pro-ruşi au provocat moartea a peste 9.900 de persoane începând cu aprilie 2014.

S-au emis rapoarte contradictorii cu privire la tabăra pentru care a luptat austriacul. Purtătorul de cuvânt al poliţiei poloneze de frontieră, Dariusz Sienicki, a fost citat de AFP afirmând că suspectul a fost membru al unui grup separatist.

Dar Erich Habitzl, purtător de cuvânt al biroului procuraturii austriece, a declarat duminică faptul că bărbatul a luptat de partea forţelor guvernamentale ucrainene, inclusiv în lupta sângeroasă pentru aeroportul Doneţk.

Diverse organizaţii internaţionale şi grupuri pentru drepturile omului au acuzat ambele părţi de ucideri arbitrare şi aplicarea de torturi.

Un raport ONU a dezvăluit anul trecut mai multe dovezi privind ucideri arbitrare comise de separatiştii pro-ruşi, de trupele guvernamentale ale Kievului, de forţele de poliţie şi de batalioanele de luptători voluntari.

Raportul a citat execuţii de prizonieri comise de ambele părţi şi bombardamente nediscriminatorii asupra unor zone cu civili desfăşurate cu ajutorul unor sisteme de arme fără precizie.

Austria urmăreşte extrădarea suspectului, a mai precizat poliţia poloneză de frontieră.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor