Ce se întâmplă cu preţul aurului şi argintului. Explicaţiile date de un cunoscut analist financiar

Analistul economic Adrian Negrescu a făcut o serie de precizări, luni, după prăbuşirea preţului aurul şi argintului atrăgând atenţia asupra legăturii dintre evoluţia metalelor preţioase şi contextul politic şi monetar internaţional.
"Nominalizarea lui Kevin Warsh de către Donald Trump pentru funcţia de preşedinte al Rezervei Federale (Fed) vine să pună gaz pe focul temerilor investitorilor, dovadă evoluţia spectaculoasă a preţului aurului. Warsh, fost bancher la Morgan Stanley şi membru al consiliului guvernatorilor Fed în timpul crizei din 2008, este văzut ca un critic al politicilor monetare relaxate. Investitorii sunt îngrijoraţi de o posibilă tensiune între dorinţa administraţiei Trump de a avea rate ale dobânzii scăzute şi reputaţia lui Warsh de 'şoim' (adept al unei politici monetare mai stricte pentru a combate inflaţia). Această dinamică ar putea duce la o politică monetară imprevizibilă în 2026, influenţând direct atractivitatea aurului ca activ de refugiu. Deşi mandatul actualului preşedinte Jerome Powell expiră abia în mai 2026, umbra 'schimbării de regim' se resimte deja în preţuri", a declarat Adrian Negrescu.
Expertul a atras atenţia că aurul, care atinsese 5.390 dolari pe uncie, s-a prăbuşit în ultimele 2 zile cu aproximativ 9-10%, coborând sub pragul psihologic de 5.000 de dolari. Asta după ce Bursa de mărfuri (CME) a majorat brusc cerinţele de marjă pentru contractele futures – la 8% pentru aur şi 15% pentru argint.
"Această măsură a forţat speculatorii care tranzacţionau cu bani împrumutaţi să îşi lichideze poziţiile rapid pentru a acoperi garanţiile, declanşând o reacţie în lanţ. Dealerii de opţiuni, care vânduseră contracte la preţuri ridicate, au fost forţaţi să vândă contracte futures pentru a-şi limita pierderile pe măsură ce preţurile scădeau, accelerând picajul. Dincolo de deprecierea aurului, argintul a suferit o scădere catastrofală de aproape 35-39% într-o singură şedinţă de tranzacţionare. Preţul a plonjat de la un maxim intraday de 121 dolari pe uncie până la un minim de 85 dolari, înainte de a se stabiliza uşor în jurul valorii de 88 dolari. Am văzut astăzi în presa internaţională o serie de estimări care arată că valul masiv de vânzări a şters aproximativ 7 trilioane de dolari din valoarea combinată a pieţelor de aur şi argint", a punctat Adrian Negrescu.
Analistul spune că este interesant este că, în ciuda prăbuşirii spectaculoase, marile bănci de investiţii rămân optimiste pe termen mediu.
"Goldman Sachs şi JPMorgan văd acest episod ca pe o corecţie într-un trend ascendent secular (pe termen lung). Previziunile pentru finalul anului 2026 indică în continuare un preţ al aurului care ar putea depăşi 6.000 dolari pe uncie. Totuşi, avertismentul este clar: volatilitatea va rămâne la cote maxime. Pentru investitorii de rând, mesajul din spatele cifrelor este unul de prudenţă – pieţele care urcă vertical tind să coboare cu aceeaşi viteză. Să nu uităm că anul trecut, aurul a marcat o creştere de peste 66% iar argintul s-a apreciat cu 140%!", a adăugat Adrian Negrescu.