Ce reacţie a avut MAE faţă de arborarea steagului secuiesc pe Parlamentul maghiar
După ce drapelul secuiesc a fost arborat vineri pe Parlamentul din Ungaria, reacţia Ministerului Afacerilor Externe din România nu s-a lăsat aşteptată. Reprezentanţii instituţiei au precizat că iau notă cu "profund regret" de faptul că "autorităţile ungare continuă gesturile simbolice de natură să provoace opinia publică românească".
"Această conduită contravine celor convenite în cadrul discuţiilor recente dintre cei doi miniştri ai afacerilor externe ai României şi respectiv, Ungariei. De altfel, într-o scrisoare transmisă în cursul zilei de azi, 15 februarie 2013, ministrului Afacerilor Externe român, de către omologul său ungar, Janos Martonyi, acesta a reconfirmat faptul că implicarea comună a celor doi miniştri a avut un efect liniştitor în privinţa tensiunilor create", se arată în comunicatul MAE.
Guvernul României va continua să acţioneze cu aceeaşi consecvenţă pe linia promovării Parteneriatului Strategic bilateral şi aşteaptă că şi partea ungară să acţioneze în acelaşi spirit, se menţionează în comunicat.
Steagul secuiesc a fost arborat pe Parlamentul Ungariei, ca "simbol al solidarităţii naţionale", cu ocazia unei ceremonii iniţiate de preşedintele Parlamentului ungar, Laszlo Kover.