Ce ar trebui să facă Iranul în cazul eşecului acordului nuclear?

Clădire ce găzduieşte reactorul centralei nucleare Bushehr, în oraşul iranian Bushehr.
Clădire ce găzduieşte reactorul centralei nucleare Bushehr, în oraşul iranian Bushehr. (Behrouz Mehri/AFP/Getty Images)

Negocierile pentru resuscitarea Planului comun de acţiune cuprinzător (JCPOA) între Iran şi P5 1 (China, Franţa, Rusia, Regatul Unit, Statele Unite şi Germania) sunt, pentru a folosi un termen curent, "sub supraveghere medicală".

Ministrul iranian de Externe, Hossein Amirabdollahian, a declarat că un acord de succes necesită "realism şi determinare" din partea Washingtonului. De partea sa, secretarul de stat al Statelor Unite (SUA), Antony Blinken, a declarat că un acord este "puţin probabil".

Franţa, Germania şi Regatul Unit au declarat că se vor consulta cu partenerii lor cu privire la "escaladarea nucleară continuă a Iranului şi lipsa de cooperare". Iar Organizaţia Naţiunilor Unite a declarat că este nevoie de flexibilitate din partea tuturor părţilor.

Şeful spionajului israelian a adăugat că statul evreu nu va "sta cu mâinile în sân" în timp ce Iranul avansează cu programul său nuclear.

S-ar putea să nu ştim niciodată cu siguranţă dacă una dintre părţi, sau ambele părţi, au considerat că un conflict este mai profitabil decât să ajungă la un acord şi au lăsat negocierile să eşueze - dând vina fiecare pe cealaltă parte, bineînţeles.

Pentru cei mai atenţi, obiectivul pare să fi fost întotdeauna acela de a încetini, nu de a opri Iranul să îşi dezvolte capacitatea nucleară? De ce? Pentru că acei mândri persani nu aveau de gând să lase niciodată bizara Coree de Nord şi haoticul Pakistan să le ia faţa. Iar liderii iranieni au văzut ce s-a întâmplat cu libianul Moammer Gaddafi, care şi-a încheiat programul de arme nucleare în 2003, dar a fost ucis în 2011, şi cred că armele nucleare le vor proteja ţara de invazii. Şi chiar dacă se va ajunge la un acord, liderii iranieni anticipează că SUA şi Uniunea Europeană (UE) vor impune noi sancţiuni înainte ca cerneala să se usuce pe document.

Dacă negocierile se vor încheia, va fi o zi tristă pentru hotelierii din Viena, dar Iranul are o mulţime de lucruri pe lista sa de "De făcut".

În primul rând, să continue să lucreze la programul nuclear, dar să rămână sub pragul care va determina Israelul să atace. Ţara a dat lovitura în ciuda sancţiunilor extinse, dar ar putea fi timpul să redistribuie o parte dintre oamenii de ştiinţă şi ingineri la proiecte civile pentru a-şi lărgi şi consolida economia şi pentru a o face mai atractivă pentru China, partenerul său într-un parteneriat strategic şi economic de 25 de ani şi 400 de miliarde de dolari, parteneriat care va avea o bază mai solidă dacă Iranul îşi poate introduce propriile inovaţii în loc să se limiteze la a conecta tehnologia IT şi de telecomunicaţii a Chinei.

În această ordine de idei, va continua să lucreze la programul său de rachete, care a fost descris ca fiind "cel mai mare şi mai divers arsenal de rachete balistice din Orientul Mijlociu". Programul de apărare al Iranului a primit recent un impuls prin lansarea satelitului de teledetecţie Khayyam, care va fi probabil folosit pentru a supraveghea adversarii Iranului.

Apoi, va continua politica "Look to the Est" pentru a implica China şi membrii Uniunii Economice Eurasiatice (UEE), Armenia, Bielorusia, Kazahstan, Republica Kârgâzstan, Rusia şi observatorii Cuba, Moldova şi Uzbekistan, conexiuni care ar putea fi consolidate prin aderarea Iranului la Organizaţia de Cooperare de la Shanghai.

Dar nu va fi surprinzător ca Iranul să facă un efort de apropiere de Emiratele Arabe Unite şi Arabia Saudită, deşi cele două state arabe sunt apropiate de SUA şi vor merge doar atât de departe cât le permite Washingtonul. Dar relaţii mai strânse şi un efort de transparenţă ar putea modera potenţialul unor dispute viitoare, mai ales că Regatul îşi dezvoltă propria capacitate de rachete balistice.

Spre deosebire de SUA, statele seculare din Asia Centrală nu au prejudecăţi în ceea ce priveşte Republica Islamică, dar vor fi sensibile la un hegemon regional insistent, după ce abia au scăpat de imperiile rus şi sovietic, şi sunt pozitiv alergice la un vecin prozelitist.

Republicile din Asia Centrală văd în Iran un potenţial coridor de export către India şi Golful Persic, un plan B în cazul în care ruta comercială Asia Centrală-Afganistan-Pakistan nu reuşeşte să se lanseze. În plus, Iranul dispune de o piaţă mare şi tânără de aproximativ 85 de milioane de locuitori şi speră să îşi amplifice comerţul cu Uzbekistan, un producător agricol de renume.

Afganistanul ar putea fi cea mai mare provocare locală a Iranului, deoarece cele două ţări împart o graniţă nesigură, de 900 de mile (circa 1500 km), prin care circulă refugiaţi şi narcotice. Liderul suprem al Iranului, Ali Khamenei, a declarat despre guvernul taliban: "Natura relaţiilor noastre cu guvernele depinde de natura relaţiilor lor cu noi", deşi Kabulul, care are nevoie de bani, nu va putea să se angajeze în politici care necesită cheltuieli mari, cum ar fi să ajute la securizarea frontierei comune.

Iranul ar trebui să se concentreze pe Coridorul Internaţional de Transport Nord-Sud (INSTC), care leagă India, Iran, Azerbaidjan, Rusia, Asia Centrală şi Europa, şi care a fost descris de observatorii iranieni ca fiind o "rută fără sancţiuni" care este "cu 30% mai ieftină şi cu 40% mai scurtă decât ruta tradiţională prin Canalul Suez". INSTC se va conecta cu portul Chabahar care a fost dezvoltat împreună cu India, deşi proiectul a fost recent îngreunat de divergenţe privind mecanismul de soluţionare a litigiilor.

Teheranul ar putea alege să susţină un "minister al energiei" al Hezbollah. Libanul şi Israelul sunt blocate într-o dispută privind graniţa maritimă care va determina împărţirea zăcămintelor profitabile de gaze naturale din estul Mediteranei. Hezbollah este adevăratul guvern al Libanului, iar Iranul îşi poate spori influenţa în Liban dacă îi instruieşte pe oficialii Hezbollah în domeniul gazelor naturale (Iranul deţine a doua cea mai mare rezervă de gaze naturale din lume).

Compania rusă Gazprom şi Compania Naţională Iraniană de Petrol au semnat recent un acord de petrol şi gaze în valoare de 40 de miliarde de dolari, prin care "Gazprom va asista compania petrolieră de stat iraniană în dezvoltarea atât a câmpurilor de petrol şi gaze, cât şi în construcţia de conducte pentru proiecte de GNL", cu scopul probabil de a optimiza producţia din supergigantul câmp de gaze South Pars, pe care Iranul îl împarte cu Qatar.

Dacă JCPOA 2.0 eşuează, vor fi vreodată părţile pregătite pentru al treilea risc? Vom vedea, dar Iranul ar trebui să se angajeze cu vecinii săi din Golf pentru a discuta despre preocupările reciproce de apărare regională, inclusiv despre programele sale nucleare şi de rachete. Statele Unite şi Europa vor continua să se opună oricărui lucru pe care îl face Teheranul, astfel încât Teheranul ar trebui să se concentreze pe îmbunătăţirea relaţiilor regionale pentru a atenua tensiunile şi a reduce riscul de afaceri în regiune.

Liderii iranieni au obiective care sunt clare de explicat, dar care pot fi dificil de atins: promovarea comerţului regional care va ajuta la continuarea redresării post-COVID în ciuda sancţiunilor care urmăresc să forţeze populaţia iraniană să se revolte prin sărăcirea acesteia şi evitarea soartei economiei sovietice de la destrămarea statului, care era competitivă doar în domeniul armelor şi al hidrocarburilor - prin aplicarea expertizei sale tehnologice în afara domeniului apărării.