Ce activităţi vor avea elevii în săptămâna numită "Să ştii mai multe, să fii mai bun!"
alte articole
Elevii vor lua parte la mai multe activităţi extraşcolare în perioada 1-5 aprilie, cunoscută drept săptămâna "Să ştii mai multe, să fii mai bun!", în care nu vor merge la şcoală. Ei vor afla cum pot deveni poliţişti sau pompieri, cum pot acorda primul ajutor şi vor merge la diverse evenimente culturale, sportive şi de divertisment.
Săptămâna "Să ştii mai multe, să fii mai bun!" mai are în program vizite la instituţii publice, unde elevii vor afla cum îşi desfăşoară activitatea angajaţii acestora. Anul trecut, copiii s-au întâlnit cu angajaţi din Ministerul Afacerilor Interne (MAI), iar în 2013 aceştia le vor prezenta elevilor munca de zi cu zi a poliţiştilor, jandarmilor şi pompierilor. Întâlnirile vor avea loc în şcoli, grădiniţe şi la sediile MAI.
Cei mici vor afla despre prevenirea delincvenţei juvenile, vor primi recomandări de prevenire a criminalităţii şi vor asista la o demonstraţie cu câini poliţişti.
Luni şi vineri, între orele 10 şi 13, la sediul Jandarmeriei Capitalei, copiii vor participa la activităţi de prezentare a instituţiei, iar miercuri, cu ocazia "Zilei Jandarmeriei Române", ei vor putea participa, interactiv, alături de specialişti, la exerciţii de alpinism de intervenţie, la demonstraţii cu câini şi cai sau la prezentarea tehnicii din dotare.
Ei vor merge să vadă cum îşi desfăşoară activitatea poliţiştii de frontieră, care le vor prezenta copiilor noul sediu şi Centrul Operaţional de Comandă şi Control şi le vor arăta cum se efectuează controlul în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu.
Pompierii i-au invitat pe elevi la Muzeul Naţional al Pompierilor de la Foişorul de Foc, la Facultatea de Pompieri şi în unităţi ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al Municipiului Bucureşti.
Reprezentanţii Academiei de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza" le vor povesti celor mici cum pot avea acces la o carieră de poliţist şi cum se pot evita accidentele rutiere.
Copiii vor mai putea merge la sediul Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, la Arhivele Naţionale şi vor participa la un marş organizat de Agenţia Naţională Antidrog şi intitulat sugestiv "În faţa drogurilor nu suntem diferiţi".
După săptămâna de activităţi extraşcolare, va urma vacanţa de primăvară, care se va încheia pe 14 aprilie.