CCR se întruneşte miercuri, la ora 14.00, pentru a lua în discuţie rezultatele referendumului
alte articole
Curtea Constituţională a României (CCR) se va întruni miercuri, de la ora 14.00, pentru a lua în discuţie rezultatele referendumului din 29 iulie privind demiterea preşedintelui Traian Băsescu.
Totodată, până la ora 14.00, sunt verificate la Curtea Constituţională toate documentele rezultatele finale ale referendumului din 29 iulie primite deja miercuri de la Biroul Electoral Central.
Dosarele trimise de BEC au ajuns la CCR sub paza Jandarmeriei, fiind transportate cu un autoturism Dacia Logan, apoi, la registratura Curţii Constituţionale, a fost întocmit un proces-verbal de predare-primire.
Conform rezultatelor finale ale referendumului din 29 iulie, anunţate miercuri de BEC, participarea la referendum a fost de 46,24%, iar dintre alegători, 87,52% au votat pentru demiterea lui Traian Băsescu, iar 11,15% s-au pronunţat împotrivă.