Câţi bani au primit, oficial, partidele în campanie
alte articole
Partidele şi alianţele politice au anunţat la Autoritatea Electorală Permanentă sumele pe care le-au primit ca donaţii în timpul celor patru săptămâni de campanie electorală. Suma totală comunicată oficial a fost de 26 de milioane de lei, cei care au strâns cei mai mulţi bani fiind USL-iştii, cu 13 milioane de lei. Pe locul al doilea în clasamentul donaţiilor s-a clasat Alianţa România Dreaptă, cu 6,1 milioane de lei.
USL a primit, pe parcursul campaniei electorale, donaţii în valoare de 11.826.470 de lei din partea persoanelor fizice, iar de la persoane juridice - 1.883.613 de lei.
PDL a obţinut donaţii de 5.636.037 de lei din partea persoanelor fizice şi 577.509 din partea celor juridice, în timp ce Forţa Civică a obţinut în total 743.303 de lei, iar PNŢCD - 153.096 de lei.
PP-DD şi-a completat conturile cu 4.128.527 de lei, cea mai mare parte a banilor provenind din partea persoanelor fizice.
Candidatul independent Gheorghe Piperea a primit donaţii doar din partea persoanelor fizice care i-au oferit 67.000 de lei.