"Cât cuvânt mai au trădătorii?" - Analiza lui Zachmann / Cade sau nu Guvernul Bolojan prin moţiune?
Jurnalistul Sebastian Zachmann, unul dintre cei mai informaţi analişti politici, a făcut o serie de precizări inedite în contextul moţiunii de cenzură care ar putea duce (sau nu) la căderea Guvernului Bolojan.
Redăm mai jos analiza lui Zachmann, intitulată "Cât cuvânt mai au trădătorii?":
Moţiunea de marţi e cea mai amplă licitaţie subterană de la căderea guvernului Dăncilă încoace. Se luptă oferta PSD - partid care pentru prima dată în istorie îşi joacă existenţa, cu contra-oferta PNL - partid care, după 36 de ani de duplicitate, va trebui să aleagă: reforma sau dizolvarea în PSD.
La negocieri, PSD trece drept partid serios: dacă promite o funcţie, o sinecură sau o cutie de pantofi, chiar se ţine de cuvânt. Problema PSD e lipsa unui Hrebenciuc. Dar de ce m-am dus atât de departe? Lipsa unui Alfred Simonis, cel mai eficient sforar din ultima decadă, regretat pe holurile Parlamentului ca tinereţea pierdută.
Pe flancul drept atacă dezlănţuiţi liberalii cu geambaşii lor de voturi. Blaga şi Motreanu au mai multe mandate decât numărul de parlamentari pe care trebuie să-i “răzgândească”. Problema PNL e că trece drept partid de ţepari: promit una, apoi uită. Unitatea de măsură pentru tranzacţia votului e aceeaşi: funcţia, sinecura şi cutia de pantofi, cu derivatele de rigoare - geamantanul şi sacoşa.
Spre deosebire de PSD, care face promisiuni pe caiet zilele acestea, liberalii îşi pot onora oferta cu celeritate, printr-o simplă semnătură. Doreşte soţia unui parlamentar suveranist o funcţie? Se găseşte imediat un ministru, un baron, un primar liberal care să transforme dorinţa în realitate. Acum înlocuiţi soţia cu amanta şi, după caz, amanta cu nepotul.
Însă un mare of leagă ca un cordon ombilical disperarea PSD de cea a PNL: lipsa de cuvânt a trădătorilor. În urmă cu 20 de ani, când un parlamentar accepta oferta, chiar te puteai baza pe cuvântul lui de trădător. Acum, cei mai mulţi par că l-au avut profesor pe Nicuşor Dan, în sensul echidistanţei: le spun da şi celor din PSD, dar nu-i pot refuza nici pe liberali. Şi nici nu s-ar putea altfel. Un exemplu concret: un şofer de tir, pe care viaţa l-a condus în Parlament, şi-ar putea îndeplini visul odată cu moţiunea de cenzură. Dacă votează ce trebuie, tirul poate deveni proprietatea sa personală. La fel ca el mai sunt cel puţin 50 de parlamentari cu meserii incerte, aleşi pe listele POT şi SOS, care, la moţiune, se vor plasa într-o tabără sau alta în funcţie de valori şi principii, desigur. În mâna lor stă, de fapt, soarta Guvernului Bolojan, supravieţuirea PNL, existenţa PSD şi viitorul USR. N-are sens să mai invoc ţara.
Nu e nimic de râs. Foarte puţini parlamentari suveranişti au avut norocul lui Petrişor Peiu: să cumpere acţiuni la companiile profitabile de stat, apoi să acuze guvernul de trădare pentru fix acelaşi lucru. Practic, tot ce s-a întâmplat înainte de Bolojan a fost investiţie strategică. Odată cu Bolojan a devenit vânzare de ţară. La fel cum puţini parlamentari PSD au experimentat social-democraţia de tip Grindeanu: sărăcia purtată la Monaco în avioane private.
Această moţiune de cenzură e cu adevărat specială: decide nu doar căderea unui guvern, ci resetează total scena politică, poate chiar societatea. Aproape că are valoarea unui scrutin prezidenţial. Va fi cu adevărat marţea neagră. Pentru cine?
