Carmen Dan continuă războiul cu "Mortul lui Dragnea": În spatele lui sunt membrii unui grup infracţional

Ministrul PSD de Interne, Carmen Dan, continuă războiul juridic cu denunţătorul din dosarul "Referendumul", cunoscut în presă drept "Mortul lui Dragnea", care i-a făcut până acum o serie de plângeri penale.
Ministrul de Interne, Carmen Daniela Dan. (Epoch Times România)
Andrei Pricopie
23.11.2017

Ministrul de Interne, Carmen Dan, a venit joi la sediul DIICOT pentru a-şi susţine acuzaţiile din plângerea penală depusă recent împotriva lui Romică Părpălea - "Mortul lui Dragnea".

"Am adus câteva elemente la plângerea depusă împotriva lui Romică Părpălea la sfârşitul lunii trecute. Am indicat membrii grupului infracţional care, bănuiesc, că sunt în spatele numitului Părpălea şi despre care am suspiciunea rezonabilă că sunt martori atât în dosarul întocmit la DNA în urma denunţului lui Părpălea, cât şi în dosarul preşedintelui PSD, Liviu Dragnea. Vorbim de trei infracţiuni indicate de mine în plângere: inducerea în eroare a organelor judiciare, şantajul şi constituirea de grup infracţional organizat. Probabil este o greşeală de redactare, aşa am constatat acum", a declarat Carmen Dan, citată de Agerpres.

Nu demult, Romică Părpălea se prezenta la sediul DNA din Capitală şi depunea plângere pe numele ministrului Carmen Dan, pe care o acuza de "abuz în serviciu, trafic de influenţă, s-ar putea şi luare de mită".

În replică, protejata liderului PSD Liviu Dragnea l-a denunţat şi ea pe Părpălea la DIICOT pentru şantaj, atac la ordinea constituţională, denunţ calomnios şi organizare de grup infracţional. Acum, Părpălea revine cu o nouă plângere, şi el tot la DIICOT de data aceasta.

Nu a trecut mult şi Carmen Dan s-a trezit cu o nouă plângere penală pe numele său, de data aceasta la DIICOT, pentru că ar fi organizat un grup infracţional pentru retrocedarea unor terenuri din judeţul Teleorman. Denunţătorul este acelaşi Romică Părpălea, un fost vicepreşedinte al PSD Teleorman.

În presă, bărbatul e cunoscut drept "mortul lui Dragnea", întrucât, în urmă cu patru ani, Dragnea îi acuza pe procurori că l-au trimis în judecată în dosarul Referendumului în baza unui denunţ făcut de o persoană decedată în 1991. Imediat Romică Părpălea a ieşit cu declaraţii şi a spus că el este denunţătorul din Dosarul Referendumului şi că, iată, este viu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor