Capital Economics: Decizia CC pare o sabie cu două tăişuri. Nu rezolvă conflictul politic

Decizia Curţii Constituţionale, care îl readuce la Cotroceni pe preşedintele ales al României, este considerată o sabie cu două tăişuri de analiştii de la Capital Economics, una dintre cele mai importante companii de consultanţă din lume.
Magistraţi ai Curţii Constituţionale la Palatul Cotroceni (Epoch Times România)
Cristina Boiangiu
21.08.2012

Decizia Curţii Constituţionale, care îl readuce la Cotroceni pe preşedintele ales al României, este considerată o sabie cu două tăişuri de analiştii de la Capital Economics, una dintre cele mai importante companii de consultanţă din lume.

Ca aspect pozitiv, hotărârea de invalidare a referendumului reduce perspectiva de suspendare a acordului preventiv de către Comisia Europeană, consideră William Jackson, analist la Capital Economics.

"Pare că decizia Curţii Constituţionale este un fel de sabie cu două tăişuri. Pe de o parte, faptul că decizia Curţii Constituţionale este împotriva Guvernului poate reduce criticile din partea Comisiei Europene (care a avertizat guvernul faţă de presiunile asupra Curţii) şi reduce perspectiva ca CE să suspende acordul preventiv. Pe de altă parte, nu oferă o soluţie la conflictul politic care a afectat România în ultimele câteva luni ", a declarat Jackson.

Deocamdată, decizia CC nu a avut un efect imediat pe piaţă, însă pe viitor totul va depinde de ce se va întâmpla pe scena politică.

"Dacă premierul şi preşedintele vor putea ajunge rapid la un modus vivendi, încrederea din piaţă se poate îmbunătăţi. Totuşi, având în vedere divergenţele dintre Ponta şi Băsescu, precum şi comentariile premierului, faptul pare improbabil ", a apreciat Jackson.

Consecinţele cele mai rele ar fi, dacă se va ajunge la un nou conflict politic, ca viitorul acordului preventiv să fie pus sub semnul întrebării, iar investitorii să îşi retragă banii din România, provocând o depreciere puternică a leului şi o creştere a randamentelor obligaţiunilor, consideră analistul.

"Viitorul acordului preventiv ar putea deveni îndoielnic în mai multe situaţii, spre exemplu dacă Parlamentul va încerca din nou sa îl înlăture pe Băsescu (în special dacă va pune presiune pe Curtea Constituţională), dacă va exista un blocaj politic, sau dacă Guvernul va încerca să îşi crească popularitatea înaintea alegerilor, prin relaxarea politicii de austeritate", avertizează Jackson.

Analistul apreciază că deocamdată Banca Naţională a României este probabil să intervină în continuare pentru protejarea leului, iar nivelul rezervelor valutare pare adecvat.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor