Candidaţii la funcţiile de procuror general şi şef al DNA şi-au depus proiectele. Când vor fi interviurile

Toţi candidaţii care s-au înscris pentru a ocupa funcţia de procuror general al României şi cea de procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi-au depus proiectele de management, informează Ministerul Justiţiei.
. (Photos.com)
Cristina Boiangiu
16.10.2012

Toţi candidaţii care s-au înscris pentru a ocupa funcţia de procuror general al României şi cea de procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi-au depus proiectele de management, informează Ministerul Justiţiei. Termenul-limită pentru depunerea actelor a fost 15 octombrie

"Toţi candidaţii înscrişi pentru funcţia de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi pentru cea de procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi-au depus proiectele. Conform calendarului revizuit şi publicat pe pagina de internet a MJ la data de 20 septembrie, procedura privind selecţia pentru funcţia de procuror general al României şi procuror şef al DNA va continua astfel: interviul va fi susţinut de procurorii care participă la selecţie în perioada 23-25 octombrie2012; rezultatele selecţiei se vor afişa la sediul MJ şi se vor publica pe pagina internet a acestuia, la data de 1 noiembrie 2012", se arată într-un comunicat al Ministerului Justiţiei.

Reprezentanţii instituţiei au publicat lista celor 11 candidaţi înscrişi pentru funcţiile de procuror general şi şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), printre aceştia fiind Codruţa Kovesi, Tiberiu Niţu şi Claudiu Dumitrescu.

Pentru funcţia de procuror general al Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) s-au înscris: magistratul militar Gheorghe Cornescu, Elena Hach, Gheorghe Moţa, Tiberiu Niţu, fost prim-adjunct al procurorului general al României Codruţa Kovesi, Constantin Sima, Viorica Stoica. Sima şi Stoica s-au înscris şi pentru funcţia de procuror-şef al DNA.

Pentru şefia DNA candidează: Claudiu Dumitrescu, detaşat în funcţia de şef al Departamentul de Luptă Anti-Fraudă (DLAF), Codruţa Kovesi, detaşată la Ministerul Afacerilor de Externe (MAE), Vasile Ioniţă, Ioan Irimie şi Paula Tănase.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor