Când va înceta mandatul de senator al lui Diaconu. Hotărârea judecătorească trebuie pusă în aplicare, a decis CC
alte articole
Mircea Diaconu nu-şi mai poate păstra funcţia de senator, iar hotărârea judecătorească pronunţată de instanţa supremă prin care a fost declarat incompatibil trebuie pusă în aplicare, a decis miercuri Curtea Constituţională. După ce Senatul a evitat să se pronunţe pentru retragerea mandatului lui Diaconu, magistraţii de la CC au cerut imperativ să se rezolve situaţia senatorului cu probleme de incompatibilitate.
În replică la decizia CC, vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Alina Gorghiu, a declarat că încetarea mandatului lui Diaconu va avea loc în momentul în care plenul Senatului va constata acest lucru printr-o hotărâre. Până la îndeplinirea acestei formalităţi, senatorul liberal îşi va păstra funcţia.
"Ca procedură, independent de cazul Diaconu, vă informez că de finalul unui mandat se ia act în plenul Camerei respective, indiferent că este Camera Deputaţilor, că este Senatul. Deci va trebui să existe o hotărâre a Senatului în cazul unui senator sau o hotărâre a Camerei în cazul unui deputat, pentru a constata că mandatul unui parlamentar este revocat (...) Până la o hotărâre a Senatului, mandatul domnului senator nu este revocat", a declarat Gorghiu.
Sesizarea CSM, admisă de CC
Curtea Constituţională a admis miercuri sesizarea Consiliului Superior al Magistraturii, depusă pe 31 octombrie, privind punerea în executare de către Senat a hotărârii judecătoreşti referitoare la incompatibilitatea lui Mircea Diaconu. CSM a atras atenţia asupra necesităţii soluţionării conflictului juridic de natură constituţională constatat în legătură cu refuzul Senatului de a pune în executare hotărârea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Magistraţii de la CSM au decis să sesizeze CC la solicitarea Agenţiei Naţionale de Integritate, prima instituţie care a sesizat starea de incompatibilitate în care se afla Diaconu. ANI a cerut de mai multe ori Parlamentului să dispună cu celeritate aplicarea prevederilor legale, ca urmare a deciziei definitive şi irevocabile din 21 iunie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, legată de starea de incompatibilitate a lui Diaconu, lucru care nu s-a întâmplat.
Faptul că Senatul nu a luat imediat măsuri şi nu a pus în aplicarea o decizie a instanţei a atras critici inclusiv din partea oficialilor europeni.
”Comisia Europeană îşi exprimă regretul pentru decizia luată de Senatul României, în ciuda unei decizii a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în cazul senatorului Mircea Diaconu. Este foarte important pentru România ca deciziile Justiţiei să fie respectate”, a declarat purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Mark Gray.
Gray a apreciat că decizia senatorilor de a nu-i ridica încă mandatul lui Diaconu vine în contradicţie totală cu recomandările Comisiei Europene referitoare la deciziile definitive de incompatibilitate, aspecte incluse şi în Raportul Mecanismului de Cooperare şi Verificare adoptat la 18 iunie 2012. Comisia Europeană va continua să monitorizeze astfel de probleme pentru a se asigura că sunt respectate principiile statului de drept.
Încălcare a Constituţiei
Decizia a fost criticată şi în ţară, de reprezentanţii opoziţiei şi de cei ai Agenţiei Naţionale de Integritate. Preşedintele ANI, Horia Georgescu, a declarat că hotărârea Parlamentului reprezintă o încălcare a Constituţiei României, în ceea ce priveşte separarea puterilor în stat.
„Este un conflict constituţional. Aici vorbim despre decizii ale instanţelor de judecată care sunt obligatorii pentru toată lumea. România se aruncă în afară oricărei norme de stat de drept, lucru care va fi aspru sancţionat de Uniunea Europeană. Ne afectează indirect privind aderarea la Spaţiul Schengen, precum şi în activitatea de absorbţie a fondurilor europene şi renegocierea bugetului. Camera Deputaţilor a luat măsura revocării lui Sergiu Andon. Este aceeaşi situaţie aici, dar acum ne confruntăm cu o problemă extrem de complicată” a declarat Georgescu.
Decizia de încetare a mandatului de senator a lui Mircea Diaconu (PNL) a fost respinsă, în plenul Senatului, cu 32 de voturi ”împotrivă”, 23 de voturi ”pentru” şi 10 abţineri.
Prejudicii pentru România
Expertul anticorupţie Laura Ştefan a apreciat că decizia Senatului de a respinge revocarea lui Mircea Diaconu va aduce mari prejudicii României.
"Este sfidător şi este, din păcate, o acţiune care merge în mod direct împotriva unuia dintre punctele din celebra scrisoare a domnului Barroso către domnul Ponta şi împotriva obligaţiilor pe care ni le-am asumat prin Mecanismul de Verificare şi Cooperare (MCV). Este trist să vedem că interesele unui individ primează asupra intereselor ţării. Această chestiune va fi menţionată în raportul de ţară din acest an, pentru că după evenimentele din vară va fi un raport, fie în decembrie, fie în ianuarie, făcut de Comisia Europeană, tocmai pentru a se verifica în ce măsură obligaţiile asumate de domnul Ponta din celebra scrisoare au fost asumate sau nu", a declarat Laura Ştefan pentru ziare.com.
Prim-vicepreşedintele PDL Cezar Preda a declarat că votul în cazul senatorului Mircea Diaconu arată din nou "dispreţul" USL pentru Justiţie şi ne îndepărtează tot mai mult de accesul în Schengen.
"Majoritatea USL din Senat a arătat astăzi (marţi, n.r.), din nou, că nu are pic de respect pentru justiţia din România şi pentru cetăţenii români. Senatorii USL au făcut din nou ce ştiu mai bine – au ales să se facă zid între unul de-al lor şi o decizie definitivă şi irevocabilă a celei mai înalte instanţe din România privind incompatibilitatea lui Mircea Diaconu cu statutul de senator. Votul dat astăzi de senatorii USL nu este deloc, cum ar părea la prima vedere, un vot dat pentru un actor ajuns senator. Este un vot prin care USL îşi arată din nou dispreţul faţă de justiţie chiar cu preţul unor costuri mari pentru România. Acest vot va fi unul dintre punctele critice majore din următorul raport asupra României din cadrul Mecanismului de Verificare şi Control, din luna ianuarie", a precizat Preda.
Sancţiuni în raportul MCV
Modul în care au votat senatorii va fi sancţionat foarte dur în raportul MCV din luna ianuarie, a declarat vicepreşedintele PDL Raluca Ţurcan.
"USL a făcut din nou zid în jurul oamenilor lor pentru a-i feri de justiţie. USL preferă imunitatea în timp ce ARD preferă integritatea. Noi toţi vom plăti pentru votul senatorilor de astăzi în raportul din ianuarie din cadrul MCV. Va fi sancţionat foarte dur acest vot, al celor din USL împotriva unei solicitări a instanţelor internaţionale şi împotriva unei decizii finale irevocabile a justiţiei", a precizat Ţurcan.
Mircea Diaconu a fost declarat în stare de incompatibilitate mai întâi de ANI şi apoi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru că a avut concomitent funcţia de senator şi pe cea de director al Teatrului Nottara din Capitala.