Când se va judeca cererea de eliberare a lui Năstase
alte articole

Judecătoria Sectorului 4 nu a acceptat cererea depusă de avocatul lui Adrian Năstase privind preschimbarea termenului de judecată în cazul cererii de eliberare din penitenciar a fostului premier. Cererea de eliberare condiţionată se va judeca pe 12 februarie.
Năstase a primit miercuri aviz favorabil pentru eliberarea din arest înainte de termen din partea Comisiei de eliberări condiţionate de la Penitenciarul Jilava.
Fostul premier a intrat în închisoare în iunie 2012, după ce a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare în dosarul "Trofeul calităţii", în care a fost acuzat de fapte de corupţie. Înainte de a ajunge după gratii, Năstase a avut o tentativă de sinucidere şi a fost internat timp de şase zile la Spitalul Floreasca din Capitală.