Canada, Ottawa: Atentat cu armă în clădirea parlamentului

La numai o zi după ce în Canada fusese declarată alertă împotriva terorismului, în Parlamentul din Ottawa a avut loc un atentat cu armă.
Politia Ottawa stand de paza pe Wellington Street, dupa atentatul de la National War Memorial. (Mike Carroccetto/Getty Images)
Dana Betlevy
23.10.2014

La numai o zi după ce în Canada fusese declarată alertă împotriva terorismului, în Parlamentul din Ottawa a avut loc un atentat cu armă. În momentul respectiv, în clădie se desfăşura o reuniune politică de nivel înalt. Un agent de pază aflat în vecinătatea incidentului a fost grav rănit şi ulterior a încetat din viaţă, informează La Stampa.

Potrivit Cbs, au mai fost rănite alte două persoane, dintre care unul era agent de pază. Acestea au fost ulterior transportate la spital, iar în prezent sunt în afara oricărui pericol.

Se estimează că atentatorii au fost în număr de 3 sau 4 persoane. Unul dintre ei, care a operat din interiorul clădirii a fost ucis. Acesta avea părul lung şi faţa acoperită cu o eşarfă. Autorităţile canadiene au transmis către FBI identitatea acestuia. Ceilalţi “doi sau trei” complici au deschis apoi focul de pe acoperişul clădirii.

Acesta a fost practic cel de-al doilea atentat din punct de vedere cronologic, întrucât primul a avut loc la Naţional War Memorial, de această dată fiind rănit un militar.

Potrivit unei prime reconstituiri, atentatorul a deschis prima dată focul asupra unui militar de la Naţional War Memorial, aflat pe Dealul Parlamentului, iar apoi s-a îndreptat spre Parlament.

Şcolile din vecinătate au fost închise. Agenţii verifică toate locuinţele din zonă, iar toate autoturismele sunt controlate la ieşirea din Ottawa.

Premierul Stephen Harper a părăsit imediat Parlamentul şi se afla într-o localitate al cărei nume nu a fost dezvăluit din motive de siguranţă. Harper a avut însă o discuţie telefonică cu Barack Obama privind incidentul. Thomas Mulcair, liderul oficial din opoziţie, a fost de asemenea transportat într-o localitate necunoscută, tot din motive de siguranţă.

Între timp, Comandamentul de Apărare Aerospaţială al Nord-Americii (NORAD) a mărit numărul avioanelor aflate în stare de alertă, fiind pregătite să intervină în caz de necesitate. Purtătorul de cuvânt al NORAD, Jeff Davis, a declarat: “Am luat toate măsurile pentru a fi siguri că NORAD este gata să răspundă rapid în orice caz de urgenţă”, informează La Stampa.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor