Bulgaria: Numele miniştrilor din guvernul de tranziţie vor fi anunţate marţi (presă)

Preşedintele bulgar Rosen Plevneliev va anunţa marţi, la ora locală 16, numele noului premier, precum şi cele ale miniştrilor care vor face parte din guvernul de tranziţie, transmite luni agenţia sofiotă Focus, preluând un interviu acordat de şeful statului cotidianului austriac Der Standard.
Preşedintele bulgar Rosen Plevneliev. (DIMITAR DILKOFF / AFP / Getty Images)
Epoch Times România
11.03.2013

Preşedintele bulgar Rosen Plevneliev va anunţa marţi, la ora locală 16, numele noului premier, precum şi cele ale miniştrilor care vor face parte din guvernul de tranziţie, transmite luni agenţia sofiotă Focus, preluând un interviu acordat de şeful statului cotidianului austriac Der Standard.

Plevneliev afirmă că guvernul va fi învestit în funcţie miercuri şi tot în acea zi va fi dizolvat parlamentul. Cabinetul de tranziţie va trebui să guverneze ţara până desemnarea unui executiv de către parlamentul care va fi ales la alegerile anticipate de pe 12 mai. Guvernul interimar funcţionează fără parlament şi conform Constituţiei are atribuţii restrânse, care se limitează în special la organizarea unor alegeri corecte şi la asigurarea stabilităţii în ţară. Cabinetul va fi compus de persoane care sunt pro-Europa, pro-democraţie şi favorabile dezvoltării economice, explică Rosen Plevneliev pentru publicaţia austriacă.

Noul premier bulgar va veni din străinătate, scrie luni cotidianul sofiot Standart. El este bărbat, economist, nu este membru al vreunui partid politic şi de câţiva ani lucrează în străinătate. Potrivit experţilor, cel mai probabil este vorba de Radi Naidenov, ambasadorul Bulgariei la Berlin. Acesta este bine cunoscut în lumea diplomaţiei şi are relaţii bune cu cancelarul german Angela Merkel.

Alta variantă ar fi ambasadorul Bulgariei la Bucureşti, Alexandăr Filipov, care lucrează la Ministerul Afacerilor Externe din 2002. Anterior, a lucrat la Academia Rurală unde a condus departamentul de relaţii externe. Standart dezvăluie că şeful statului a decis să 'importe' un premier din străinătate după ce Avocatul Poporului, Konstantin Pencev, a refuzat să ocupe postul. Pencev a spus că se teme că Bulgaria ar putea să ajungă într-un scenariu italian în care alegerile anticipate să se ţină lanţ, ceea ce l-ar fi transformat într-un premier de tranziţie pe o perioadă de timp nelimitată.

Cotidianul 24 Ceasa confirmă că preşedintele va anunţa guvernul marţi şi nu miercuri, cum intenţiona iniţial. Motivul este că doreşte să pună capăt numeroaselor speculaţii care se vehiculează în spaţiul public cu privire la noul premier şi viitorii miniştri. 'Dacă reuşim să trecem cu demnitate prin situaţia în care ne aflăm, Bulgaria va fi marele câştigător', a declarat Rosen Plevneliev la Viena, unde s-a aflat într-o vizită de o zi la sfârşitul săptămânii trecute.

În capitala austriacă, şeful statului bulgar a participat la conferinţa 'Ce ţine Europa împreună', alături de omologul său austriac Heinz Fischer şi de comisarul european pentru politică regională Johannes Hahn.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor