Bulevardul Tudor Vladimirescu din Capitală, modernizat

Epoch Times România
29.08.2010

Circulaţia rutieră pe bulevardul Tudor Vladimirescu s-a reluat vineri seara, la ora 23,00, după recepţia lucrărilor de reabilitare a acestei artere principale, în prezenţa primarului general al Capitalei, Sorin Oprescu.

"Este un segment care face parte din închiderea inelului principal de circulaţie al Municipiului Bucureşti, fiind delimitate de Calea 13 Septembrie şi Calea Rahovei. Lucrarea a început în 2007, dar a zăcut trei ani, pentru că au fost conflicte mari cu exproprierile făcute. În acest moment se poate circula mai uşor pe Calea 13 Septembrie către zona de sud a oraşului", a declarat Oprescu.

El a menţionat că lucrarea a durat mai puţin de o lună şi şi-a exprimat speranţa că nu vor mai fi probleme legate de curăţenie pe partea dreaptă a bulevardului, acolo unde pământul a fost retrocedat, astfel încât artera să fie funcţională şi civilizată.

"De asemenea, bulevardul va face legătura cu pătrunderea Uranus - Berzei - Vasile Pârvan. Ne urcăm pe Izvor, tăiem Dealul Parlamentului, intrăm pe dedesubt şi ieşim lângă Piaţa Coşbuc", a explicat edilul şef.

Primarul general a mai precizat că, anul viitor, vor continua lucrările de modernizare din bd. Tudor Vladimirescu în linie dreaptă până în şos. Giurgiului, pe şos. Viilor şi până dincolo de piaţa Progresul.

"Pasajul Basarab, când acesta se va deschide, va întregi inelul principal de circulaţie, urmând ca drumul până aici să poată fi parcurs în aproximativ 7-8 minute", a spus Oprescu.

Pe mijlocul şoselei, există un spaţiu verde pe care au fost plantaţi platani. S-a creat un bulevard în lărgime de 21 de metri, trotuarele sunt şi ele foarte largi, de aproape 5 metri şi se poate circula pe trei benzi civilizat, în ambele sensuri.

Proiectul de modernizare a bd. Tudor Vladimirescu a avut în vedere pe lângă înlocuirea sistemului rutier existent cu unul nou dimensionat pentru traficul de perspectivă şi modificarea secţiunii străzii.

Artera modernizată, în lungime de 920 metri, a fost lărgită de la două la trei benzi pe sens. Lăţimea străzii este de aproape 11 metri, lăţimea trotuarelor - 5-6 metri, zona verde cuprinde 11.000 mp, iar suprafaţa expropriată a fost de 10.800 metri pătraţi.

Valoarea contractului se ridică la 4.219.614 lei.

Prin modernizarea şi transformarea bulevardului Tudor Vladimirescu în arteră de categoria I s-a făcut un pas important pentru închiderea inelului principal de circulaţie. Pentru închiderea acestuia, PMB are în vedere, pe lângă finalizarea lucrărilor la Pasajul Basarab, şi construirea unui alt pasaj denivelat subteran la Piaţa Sudului.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor