Bufonada s-a terminat. Noua Lege a ONG-urilor votată de Parlament. PSRM a susţinut proiectul
alte articole
O nouă lege care va reglementa cadrul juridic al organizaţiilor necomerciale prin simplificarea procedurilor în activitatea acestora a fost votată în lectură finală, în şedinţa de joi a Parlamentului de la Chişinău.
Potrivit noilor reglementări, termenul de înregistrare a ONG-urilor este redus de la 30 la 15 zile, fiind înregistrat gratuit de către Agenţia Servicii Publice. ONG-ul devine persoană juridică din momentul înregistrării.
Proiectul a fost susţinut de către 95 de deputaţi din cei prezenţi la şedinţă.
Toată bufonada socialiştilor cu legea despre ONG-uri s-a terminat cu faptul că au votat această lege, notează activistul Valeriu Paşa, menţionând că, în formularea existentă, niciun amendament serios nu a fost adăugat. „Să ne aşteptăm să sară acum Chicu la gâtul lui Greceanaia pentru că 'distruge ţară'?”.
Deputatul PAS Sergiu Litvinenco susţine că legea urmează să fie semnată, promulgată şi publicată, aceasta intrând în vigoare într-o lună de la publicarea în Monitorul Oficial.