Budăi, despre plata pensiilor pe luna decembrie: Nu vor fi probleme. Primele plăţi deja s-au făcut

Marius Budai
Marius Budai (Epoch Times România)

Marius Budăi, ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, a declarat, vineri, la preluarea mandatului, că nu vor exista probleme cu plata pensiilor în luna decembrie, deoarece banii alocaţi instituţiei sale la rectificarea bugetară vor acoperi plata tuturor pensiilor pentru luna respectivă, relateaza Dgi24.

“Banii vor merge exact acolo unde avem nevoie pentru a încheia cu bine luna decembrie, mă refer la plata pensiilor, o parte din plata alocaţiilor. O parte din pensii deja s-au plătit, banii au ajuns către Poşta Română. Odată cu rectificarea de astăzi închidem orice problemă şi orice sincopă pe anul 2021 şi nu vor fi probleme”, a precizat Budăi.

De asemenea, ministrul a transmis că “primele plăţi deja s-au făcut”, adăugând că după 1 decembrie, “Poşta Română şi băncile vor începe să distribuie banii”.

“Nu sunt probleme în acest moment şi cu această rectificare închidem practic tot anul”, a mai afirmat Budăi.