Bucureşti: Un taxi a fost zdrobit între două tramvaie
alte articole
Un grav accident s-a petrecut miercuri dimineaţă în zona intersecţiei Şoseaua Progresul cu Calea 13 Septembrie, după ce un taxi a fost strivit între două tramvaie ale liniilor 1 şi 11. În urma accidentului, şoferul şi o femeie care se afla în maşină au fost duşi la spital, iar circulaţia tramvaielor liniilor 1, 8, 11 şi 25 a fost deviată.
În accidentul sesizat în jurul orei 8.35, taximetrul a fost prins între două tramvaie ale liniilor 1 şi 11 care circulau în sens opus, a precizat Daniel Vasile, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti.
Şoferul taximetrului, de 35 de ani, precum şi o femeie aflată în maşină, în vârstă de 28 de ani, au fost răniţi la nivelul capului în accident, însă, din fericire, sunt conştienţi şi au fost transportaţi la spital pentru investigaţii medicale.
În urma accidentului, cele două persoane rănite nu au rămas încarcerate, fiind scoase ulterior pe geamuri din maşina prinsă între cele două tramvaie, a precizat Daniel Vasile.
În zona producerii accidentului au fost trimise un echipaj de prim ajutor, unul de descarcerare şi o autospecială de stingere incendiu, iar traficul a fost restricţionat, la faţa locului fiind prezente echipaje de la Brigada de Poliţie Rutieră.
Din cauza accidentului produs pe Şoseaua Progresul, circulaţia tramvaielor liniilor 1, 8, 11 şi 25 a fost deviată, a declarat Brânduşa Raeceanu, purtătorul de cuvânt al RATB.
Brânduşa Raeceanu a mai precizat că accidentul s-a produs pe Şoseaua Progresul, între staţiile de tramvai Aprodex şi Calea 13 Septembrie, după ce taximetrul a ieşit de pe un drum secundar fără să se asigure şi a intrat în coliziune cu un tramvai al liniei 1 care circula regulamentar pe sensul către Răzoare şi cu unul dintre tramvaiele liniei 11 care circula către Calea Rahovei.