Bucureşti: Steve Vai, în concert la Sala Palatului în noiembrie

Steve Vai (52 de ani), unul dintre cei mai cunoscuţi şi talentaţi chitarişti ai planetei, totodată şi un excelent compozitor, producător şi solist vocal, va susţine un concert extraordinar la Bucureşti, pe scena Sălii Palatului, la data de 1 noiembrie, precizează Emagic, compania organizatoare a evenimentului.
(photos.com)
Liviu Şerbănescu
29.06.2012

Steve Vai (52 de ani), unul dintre cei mai cunoscuţi şi talentaţi chitarişti ai planetei, totodată şi un excelent compozitor, producător şi solist vocal, va susţine un concert extraordinar la Bucureşti, pe scena Sălii Palatului, la data de 1 noiembrie, precizează Emagic, compania organizatoare a evenimentului.

Muzicianul Steve Vai a fost nominalizat de nu mai puţin de 11 ori la prestigioasele Premii Grammy şi a primit trei astfel de trofee în 1994, 2001 şi 2009.

Este a patra oară când Steve Vai va cânta în România, după concertele susţinute în anii trecuţi la Sala Palatului, la Festivalul Cerbul de Aur de la Braşov şi la Sala Polivalentă din Bucureşti.

Concertul pe care îl va susţine Steve Vai în noiembrie la Sala Palatului face parte din turneul “The Story of Light” şi promovează cel mai recent album al său.

Biletele vor putea fi cumpărate din data de 4 iulie, la diverse categorii de preţ, în funcţie de distanţa faţă de scenă: 90 de lei, 125 de lei, 165 de lei, 210 lei, 265 de lei. Biletele pot fi achiziţionate prin comandă online de pe site-ul www.myticket.ro, urmând ca ulterior să fie disponibile şi în reţeaua magazinelor Diverta, la magazinul Muzica, la librăria Mihai Eminescu şi la Sala Palatului.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor