Box: Meciul revanşă dintre Amir Khan şi Lamont Peterson a fost anulat

(photos.com)
Epoch Times România
10.05.2012

Meciul revanşă dintre boxerul american Lamont Peterson, campion mondial WBA şi IBF al categoriei super-uşoară, şi britanicul Amir Khan, programat pe 19 mai la Las Vegas a fost anulat, au anunţat organizatorii.

 

Peterson a fost testat pozitiv la testosteron într-un control efectuat la 19 martie, iar pentru a putea urca în ring avea nevoie să înainteze un apel pentru obţinerea licenţei din partea Comisiei sportive a statului Nevada. Forul american nu putea însă audia cazul până pe 15 mai, ceea ce a forţat anularea meciului, au precizat promotorii lui Khan, Golden Boy Promotions, într-un comunicat.

Peterson (30 victorii, 1 înfrângere, 1 egal) a cucerit cele 2 centuri de la britanicul Amir Khan (26 victorii, 2 înfrângeri), pe care l-a învins în urma unei decizii la limită pe 11 decembrie 2011, la Washington. Pugilistul britanic, în vârstă de 25 de ani, a fost depunctat cu un punct de către fiecare arbitru pentru că l-a împins pe Peterson, ceea ce a făcut diferenţa pe final. Fără al doilea punct de penalitate, atribuit cu 1 min 50 sec înainte de finalul meciului, Khan şi-ar fi păstrat titlurile în baza unui rezultat nul.

Tabăra lui Peterson s-a arătat surprinsă de testul pozitiv, primul din cariera americanului, şi a apelat la experţi pentru a explica rezultatul.

 

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor