Box: Lucian Bute: Va fi un meci foarte dificil, dar sunt gata de război

Lucian Bute (Scott Heavey / Getty Images)
Epoch Times România
27.03.2013

Boxerii Lucian Nute şi Jean Pascal, adversari în meciul programat pe 25 mai la Montreal, au parcurs marţi prima etapă a confruntării lor, cea a declaraţiilor, de obicei incendiare, în evenimentul care a promovat meciul de la Centre Bell între cei doi foşti campioni mondiali.

De această dată, conferinţa de presă a decurs calm, fără declaraţiile belicoase uzuale din cele 2 tabere, ba mai mult Pascal îl vede favorit pe român în confruntarea din mai.

Lucian Bute a declarat că se aşteaptă la un adevărat război cu Jean Pascal, dar este pregătit pentru confruntare: "Ştiu că nu va fi un meci uşor, va fi un meci foarte dificil. Îl respect mult pe Jean, este exploziv şi loveşte tare, dar voi fi pregătit să merg la război".

Antrenorul românului, Stephane Larouche, a încercat să pună presiune pe Pascal, declarând că acesta este favorit la victorie. "Dacă mi se spune că marii specialişti ai boxului gândesc că Pascal va câştiga, găsesc că e normal. În opinia mea, favoritul serii va fi Pascal. Lucian este de acord cu mine. Noi va trebui să fim impresionanţi, Lucian trebuie să-şi facă treaba. Vom merge în stagiul de pregătire cu acest gând. Nu va fi o plimbare în parc. Ştin că Pascal este exploziv şi dur, dar nu-şi atinge adesea ţinta şi nu este eficace. E recunoscut ca un boxer ce nu are multă energie".

Pascal, cel care l-a deposedat pe Adrian Diaconu de centura WBC la semigrea, i-a mulţumit lui Bute că a acceptat în sfârşit lupta pe care o căutase de mai mulţi ani. "A trecut mult timp de când m-am pregătit, pentru un meci care se anunţă cel mai dificil din cariera mea. Bute şi-a apărat coroana mondială de 10 ori şi a fost campion mondial timp de 5 ani. Voi avea o misiune grea. Poate că pe hârtie par favorit, dar pentru mine favoritul trebuie să fie Bute, ţinând cont de parcursul lui. M-am dus la antrenamente ca şi cum eu aş fi cel neglijat". În tabăra lui Pascal se va afla şi fostul campion Roy Jones, în prezent analist al HBO.

Meciul stârneşte mare interes în Canada, peste 3.000 de bilete fiind vândute în câteva ore. Se aşteaptă cam 20.000 de spectatori să asiste la confruntarea din Centre Bell, iar meciul va fi transmis în SUA prin HBO.

Bute, 33 de ani, are în palmares 31 de victorii (24 prin KO) şi o înfrângere. El şi-a pierdut centura de campion mondial IBF la supermijlocie în mai 2012, când a fost învins de britanicul Carl Froch prin KO tehnic în repriza a 5-a, într-o gală desfăşurată la Nottingham (Anglia).

Pascal, origine haitiană, are 30 de ani şi este fost campion mondial la semigrea (versiunea WBC). Canadianul a înregistrat în cariera sa 27 de victorii (16 înainte de limită), 2 înfrângeri şi 1 egal.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor