Box: Antrenorul Titi Tudor - Rudel Obreja a făcut lucruri foarte grave

Epoch Times România
30.10.2012

Antrenorul Titi Tudor a declarat marţi, la ieşirea de la DNA, că ceea ce a făcut preşedintele Federaţiei Române de Box (FRB), Rudel Obreja, "sunt lucruri foarte grave", cu referire la organizarea galei în care a boxat Lucian Bute la Romexpo în iulie 2011.

"Ceea ce a făcut Rudel Obreja nu e bine, nu numai pentru box, ci şi pentru sportul românesc. Eu cred că sunt lucruri foarte grave. Acum am aflat şi eu că s-au vehiculat nişte bani prin FRB. Se zice că FRB i-a dat girul, dar FRB nu a dat niciun gir pentru organizarea acestei gale şi totuşi au trecut bani pe acolo", a afirmat Titi Tudor.

Potrivit antrenorului, în urma acestui scandal au pierdut FRB şi boxerii tineri şi a câştigat Rudel Obreja.

Întrebat cine a decis dreptul de exclusivitate a lui Obreja în ceea ce priveşte organizarea galei, Titi Tudor a răspuns: "Asta ne întrebăm şi noi, nu ştim".

El a precizat că înainte de a-i da declaraţii procurorului DNA a cerut să vadă ce s-a scris în procesul-verbal de la şedinţa Biroului Federal.

"Am rămas foarte uimit. În şedinţa Biroului Federal nu s-a pus pe ordinea de zi eliberarea unei licenţe şi a unei aprobări pentru organizarea acestei gale. Dar era trecut în procesul-verbal", a afirmat antrenorul.

El a adăugat că nu a semnat "ca primarul" şi că au fost pasaje care au fost scrise ulterior.

"Nu ni s-a adus la cunoştinţă nimic despre organizarea acestei gale, nu s-a discutat absolut nimic, numai s-a lăudat că a obţinut organizarea unei gale de box a lui Lucian Bute şi că se ocupă el, e treaba lui (n.r. - Rudel Obreja)", a susţinut Titi Tudor.

El a subliniat că a fost audiat ca martor, că nu ştie dacă s-a început urmărirea penală faţă de vreo persoană şi că în umătoarele două zile sunt citate alte opt persoane pentru audieri.

Întrebat ce o să-i spună lui Rudel Obreja, Titi Tudor a răspuns: "O să-i spun de ce mă târăşte în mocirla asta, pe care el a făcut-o?".

Patru membri ai Biroului Federal al Federaţiei Române de Box s-au prezentat marţi la DNA pentru a fi audiaţi în dosarul privind organizarea la Bucureşti a Galei "Campion pentru România", la care a boxat Lucian Bute. DNA efectuează cercetări privind posibile fapte de corupţie la sesizarea Departamentului de Lupta Antifraudă.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor