Boris Johnson doreşte încheierea unui nou acord privind Brexitul. Negociatorul şef al UE lansează critici

Michel Barnier, negociatorul şef al UE pentru Brexit (John Thys/AFP/Getty Images)
Andrei Popescu
26.07.2019

De când a ocupat funcţia de premier şi a numit în Cabinet politicieni care favorizează Brexitul dur, Boris Johnson a insistat asupra încheierii unui nou acord cu Uniunea Europeană care să excludă aşa-numitul backstop, ce urmăreşte să prevină o frontieră dură între Republica Irlanda şi teritoriul britanic Irlanda de Nord, potrivit Deutsche Welle.

Într-un e-mail trimis joi guvernelor naţionale ale blocului, negociatorul şef al UE pentru Brexit, Michel Barnier, a scris că cererea lui Johnson este “bineînţeles, inacceptabilă şi nu ţine de mandatul Consiliului European”.

“Lipsa unui acord nu va fi niciodată alegerea UE, dar cu toţii trebuie să fim pregătiţi pentru toate tipurile de scenarii”, a scris Barnier. UE trebuie să fie pregătită pentru situaţia în care premierul Johnson va acorda “prioritate” unui Brexit fără acord, “parţial pentru a amplifica presiunea asupra unităţii” celorlalte 27 de state membre, a adăugat el.

Schimb de cuvinte între Juncker şi Johnson

Actualul preşedinte al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a confirmat comentariile lui Barnier în cadrul unei discuţii telefonice purtate joi cu noul premier britanic. “Preşedintele Juncker a ascultat ce a spus premierul Johnson, reiterând poziţia UE că acordul de retragere este cea mai bună variantă şi singurul acord posibil – în conformitate cu liniile directoare ale Consiliului European”, a susţinut purtătoarea de cuvânt a lui Juncker după conversaţia telefonică a acestuia.

“Preşedintele Juncker a reiterat că în următoarele săptămâni Comisia rămâne disponibilă în cazul în care Marea Britanie va dori să discute şi să îşi clarifice poziţia mai detaliat”, a adăugat purtătoarea de cuvânt.

De asemenea, un purtător de cuvânt al biroului lui Johnson a declarat că acesta i-a transmis lui Juncker că backstop-ul va trebui eliminat pentru a evita un Brexit fără acord. În plus, Johnson a susţinut că acordul de retragere încheiat între fostul premierul britanic Theresa May şi UE nu va fi adoptat de Parlamentul de la Londra în forma sa actuală.

Opoziţia parlamentară britanică

În e-mailul către liderii UE, Barnier a mai făcut referire şi la opoziţia cu care ar putea să se confrunte Johnson în Parlamentul britanic dacă va încerca să forţeze un Brexit fără acord. Barnier a făcut referire la “numeroasele reacţii puternice la discursul [susţinut de Johnson] în Camera Comunelor”.

“În acest context, trebuie să urmărim cu atenţie reacţiile şi evoluţiile politice şi economice următoare din Marea Britanie după discursul său. În orice caz, este esenţial pentru tabăra noastră să rămânem calmi, să nu renunţăm la principiile şi liniile noastre directoare şi să demonstrăm solidaritatea şi unitatea celor 27 de state membre”, a scris Barnier.

Negociatorul şef al UE a concluzionat că este disponibil pe durata verii să poarte discuţii cu Marea Britanie sau cu liderii blocului, în cazul în care aceştia au întrebări.

Marea Britanie trebuie ca până la sfârşitul lunii octombrie să accepte un acord de retragere. Mulţi experţi prezic că Londra riscă consecinţe economice severe în cazul în care va ieşi din Uniunea Europeană fără să încheie un acord.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor