Borcea şi Victor Becali şi-au exercitat dreptul la vot din penitenciar

Foştii "grei" ai fotbalului, Cristian Borcea şi fostul impresar Victor Becali, şi-au exercitat la Penitenciarul Poarta Albă dreptul la vot.
Loredana Diacu
02.11.2014

Foştii "grei" ai fotbalului, Cristian Borcea şi fostul impresar Victor Becali, şi-au exercitat la Penitenciarul Poarta Albă dreptul la vot, relatează evz.ro.

Cei doi au votat duminică dimineaţă la urnele mobile instalate în penitenciar. Colegul lor de închisoare, George Becali nu a putut vota, fiindu-i interzis acest drept, prin sentinţa de condamnare.

La penitenciarul Poarta Albă votarea a început la ora 9,00 şi este în curs de derulare, fără a se înregistra incidente până în prezent. Deţinuţilor le-au fost puse la dispoziţie cinci urne mobile, dintre care trei la Poarta Albă şi două în cadrul secţiei exterioare a penitenciarului, de la Valu lui Traian.

La Penitenciarul Poarta Albă sunt încarcerate aproximativ 1.500 de persoane, din care 1.061 cu drept de vot. Dintre acestea, 11 au refuzat să participe la scrutinul electoral, mai relatează sursa citată.


România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor