Bolojan, în război cu "gruparea Thuma": Cât timp voi fi şeful PNL, voi acţiona ca partidul să fie reprezentant de oameni performanţi

Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, a vorbit, în cadrul unei emisiuni TVR 1, despre războiul din interiorul partidului declanşat de gruparea coagulată în jurul preşedintelui Consiliului Judeţean Ilfov, Hubert Thuma.
"Este dreptul tuturor celor care sunt în partidele politice din arcul guvernamental să facă orice fel de declaraţii. În ceea ce priveşte aspectele care ţin de interiorul PNL, în această perioadă energia mea a fost dedicată guvernării, pentru că nu este uşor să îţi asumi o astfel de responsabilitate în această perioadă, dar, în paralel, am încercat să pun în practică, în interiorul partidului, măsuri care să recredibilizeze acest partid, în aşa fel încât prin oamenii pe care îi propunem, cum a fost colegul Ciprian Ciucu, cel care a candidat la Primăria Generală a Capitalei şi a fost validat de bucureşteni, sau prin alţi colegi pe care i-am susţinut şi îi voi susţine în perioada următoare să venim cu profesionişti, cu oameni care au o cotă de încredere în comunitatea din care provin.
Dacă alţi colegi nu vor să facă acest lucru şi ştiţi că disputele au fost nu pe probleme de politică bugetară, de exemplu, ci pe aspecte care ţin de înlocuirea unor preşedinţi de organizaţii neperformanţi din interiorul PNL, atunci sunt alte aspecte. Cât timp voi fi preşedintele PNL, aşa cum am fost şi la Bihor, voi acţiona pentru ca acest partid să fie unul performant şi să fie reprezentat de oameni care pot să recâştige încrederea partidului şi a lumii politice din partea cetăţenilor", a precizat Ilie Bolojan, citat de Agerpres.
Întrebat cum va recâştiga încrederea populaţiei, premierul a replicat: "Recâştigarea nu o să poată face o singură persoană".
"Dacă suntem serioşi, dacă respectăm acest program de guvernare, dacă închidem aceste măsuri şi relansăm economia ţării noastre, înseamnă că cetăţenii, la final, vor aprecia, aşa cum vor considera ei de cuviinţă, activitatea noastră. Dar un lucru pentru mine este cât se poate de clar: dacă România va fi într-o situaţie mai bună la finalul unei guvernări, cu siguranţă partidele care şi-au asumat răspunderea vor putea fi în situaţii mai bune. Dar dacă ţara noastră va fi într-o situaţie proastă la finalul unei guvernări, n-au cum să fie partidele bine.
Deci astăzi, pentru mine, ordinea de priorităţi este să lucrăm pentru ţara noastră, să facem ceea ce este necesar. În felul acesta, cetăţenii vor putea aprecia la final rezultatele.
Nu există guvernări perfecte. Atunci când se constată că lucrurile trebuie ajustate, trebuie făcute aceste ajustări. Nu comunicarea este problema. Munca şi seriozitatea sunt problema. Şi rezultatele. Comunicarea vine după ele. (...) Cel mai simplu este să pui etichete, să critici ceva, dar cei care fac asta nu au avut curajul să îşi asume această răspundere. Eu mi-am asumat această răspundere şi la fel cum alţi oameni, în alte vremuri, au făcut lucruri care au fost necesare pentru comunităţile lor sau pentru ţara noastră, asta trebuie să fac şi eu în momentul de faţă", a explicat Ilie Bolojan.