Boc: Soluţia este retragerea OUG care propune o altă soluţie legală decât cea prevăzută de CCR
alte articole
Fostul premier Emil Boc a afirmat că deciziile Curţii Constituţionale sunt obligatorii şi că ar trebui retrasă ordonanţa de urgenţă care propune o altă soluţie decât cea prevăzută de magistraţi în cazul organizării referendumului.
"În legătură cu situaţia de la Curtea Constituţională din România (CCR) voi da un răspuns legal şi constituţional: deciziile Curţii sunt obligatorii şi trebuie respectate de toate instituţiile statului, soluţia este retragerea ordonanţei de urgenţă care propune o altă soluţie legală decât cea prevăzută de CCR. Cei care refuză publicarea deciziei Curţii în Monitorul Oficial se fac vinovaţi de abuz în serviciu", a spus Emil Boc.
Boc a precizat că, pentru a fi valid, la referendum trebuie să se prezinte jumătate plus unu din alegătorii înscrişi pe listele electorale, după cum a stabilit Curtea Constituţională în urmă cu o zi.
Magistraţii urmează să stabilească termenul în care se va redacta motivarea deciziei, după care aceasta va fi publicată în Monitorul Oficial.