Blocul ACUM solicită PSRM convocarea sesiunii speciale a Parlamentului R. Moldova
alte articole
Deputaţii Blocului ACUM propun fracţiunii PSRM convocarea, pe 21-22 mai, a sesiunii speciale a Parlamentului Republicii Moldova în vederea alegerii conducerii Legislativului şi votării iniţiativelor legislative antioligarhice.
Totodată, Blocul ACUM reiterează că funcţia de preşedinte al Parlamentului R. Moldova este garanţia fermă a votării actelor normative conţinute în pachetul antioligarhic iar după votarea, promulgarea şi publicarea acestora, vor pune în aplicare angajamentul de a renunţa la această funcţie.
„Blocarea de către preşedintele şedinţei de constituire a Parlamentului a procesului legislativ împiedică îndeplinirea obligaţiilor legislative şi exercitarea dreptului constituţional al deputaţilor aleşi de a contribui la soluţionarea problemelor cetăţenilor care i-au votat combaterea corupţiei mari, eliberarea organelor de drept de sub influenţă politică, investigarea şi eliminarea schemelor infracţionale de spălare a banilor, îmbunătăţirea condiţiilor social-economice etc.”, se arată într-o declaraţie a blocului ACUM.
Blocul ACUM susţine că blocarea în continuare a activităţii Parlamentului va conduce la dizolvarea acestuia, iar alegerile anticipate nu vor fi libere şi corecte: se vor face în baza aceluiaşi sistem electoral, favorabil „regimului politic oligarhic” aflat la putere, care va exploata din nou, în mod abuziv, resursele administrative, dominaţia sa asupra spaţiului mediatic şi corupţia politică, care denaturează exprimarea liberă a voinţei cetăţenilor.
În concluzie, ACUM solicită întrunirea în şedinţă a deputaţilor propunând votarea proiectului de hotărâre a Parlamentului pentru adoptarea Declaraţiei privind caracterul capturat al instituţiilor statului şi a actelor normative conţinute în pachetul antioligarhic precizând că vor susţine şi iniţiativele cu caracter social ale PSRM, care se referă la indexarea pensiilor de 2 ori pe an şi suportul pentru familiile din Moldova, în cazul în care va fi format Guvernul.