Blaga: Dacă ar fi bărbat, Ponta ar trebui să plece din fruntea guvernului

Preşedintele PDL Vasile Blaga a declarat că Ponta trebuie să plece din fruntea guvernului, iar USL să nominalizeze un premier reponsabil. Reacţia lui Blaga vine în contextul criticilor aduse propunerii de trecere a Consiliul Superior al Magistraturii şi Parchetelor sub control parlamentar.
Vasile Blaga răspunde la întrebările presei, 24 septembrie 2012 (Mihuţ Savu / Epoch Times)
Cristina Boiangiu
06.10.2012

Preşedintele PDL Vasile Blaga a declarat că Ponta trebuie să plece din fruntea guvernului, iar USL să nominalizeze un premier reponsabil. Reacţia lui Blaga vine în contextul criticilor aduse propunerii de trecere a Consiliul Superior al Magistraturii şi Parchetelor sub control parlamentar.

"Dacă ar fi bărbat, ar trebui să plece. Nu poţi să declari că trebuie să controleze Parlamentul Parchetul şi CSM. Din păcate, îmi pare rău că acestui mod de gândire i s-a aliat şi PNL. Este inadmisibil acest lucru şi nu va rămâne nesancţionat de opinia publică internă şi internaţională", a spus Blaga.

El a mai spus că Ponta nu se pricepe la guvernare şi că trebuie să plece.

"Pe lângă faptul că habar nu are de guvernare, a întrecut măsura şi, îmi pare rău că trebuie să spun, trebuie să plece de acolo şi repede, USL, cât mai guvernează, să nominalizeze un premier responsabil, pentru că domnul Ponta, e adevărat a rămas fără jumătate din guvern, a trecut ca ministru interimar pe la aproape toate ministerele, dar trebuie să plece, este o declaraţie absolut iresponsabilă", a afirmat Blaga.

Mai multe instituţii, controlate de Parlament

Totul a pornit de la ultimele declaraţii ale lui Ponta care a spus că serviciile de informaţii ar trebui să funcţioneze sub control parlamentar, la fel şi parchetele şi Consiliul Superior al Magistraturii (CSM). Măsura ar fi necesară, în viziunea lui Ponta, pentru ca aceste instituţii să nu fie folosite în bătălii politice.

"Vorbim de un sistem în care serviciile de informaţii să fie sub un control parlamentar, transparent şi când e vorba de buget, şi când e vorba de operaţiuni. Exact acelaşi lucru trebuie să fie şi în ceea ce priveşte parchetele, controlul CSM-ului şi siguranţa pentru noi toţi că toate aceste instituţii de care un stat modern are nevoie nu sunt niciodată folosite în bătălii politice", a spus Ponta.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor