Blaga: PDL ar putea face o alianţă cu PNL, dar fără Antonescu

PDL nu este interesat de o colaborare cu partidul lui Dan Diaconescu, dar ar fi interesat de o alianţă cu PNL, cu condiţia să se renunţe la liderul Crin Antonescu.
Vasile Blaga răspunde la întrebările presei, 24 septembrie 2012 (Mihuţ Savu / Epoch Times)
Cristina Boiangiu
05.10.2012

PDL nu este interesat de o colaborare cu partidul lui Dan Diaconescu, dar ar fi interesat de o alianţă cu PNL, cu condiţia să se renunţe la liderul Crin Antonescu. Declaraţia a fost făcută de preşedintele PDL, Vasile Blaga, în contextul în care principalele forţe politice pregătesc alianţe electorale în vederea alegerilor parlamentare.

Blaga a spus, la Realitatea Tv, că există ,,o mână de oameni” în PNL cu care ar fi dificil de colaborat, dar în opinia lui, o alianţă normală ar fi între PDL şi PNL.

"Pe domnul Antonescu l-am văzut în toată splendoarea, nu eu, ci poporul român în cele câteva săptămâni de la Cotroceni. Există o mână de oameni în PNL cu care ar fi dificil de colaborat, dar în cea mai mare parte, o alianţă normală ar fi între PDL şi PNL”, a spus preşedintele PDL.

Despre o posibilă colaborarea cu PP-DD, invocată de USL, Vasile Blaga a spus că ,,este exclusă”.

Preşedintele democrat-liberalilor a susţinut că PDL are 22% din voturile electoratului, iar împreună cu celelalte formaţiuni din ARD va ajunge la 24%.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor