Birchall: Avocata AUR are toate şansele să obţină suspendarea actelor prin care Busuioc şi Dacian Cosmin Dragoş au fost numiţi judecători CCR

Fosta ministră a Justiţiei Ana Birchall a opinat că avocata de la AUR Silvia Uscov "are toate şansele să câştige" acţiunile pe care le-a deschis la Curtea de Apel Bucureşti prin care îi vizează pe judecătorii Curţii CCR Mihai Busuioc şi Dacian Cosmin Dragoş.
"Din păcate am avut dreptate cu CCR! În 1 iulie 2025 spuneam că hotărârea Parlamentului privind numirea lui Mihai Busuioc la CCR poate fi atacată ORICÂND. Evident că dl. Busuioc NU îndeplineşte condiţiile legale privind vechimea de 18 ani în studii juridice. Ce se va întâmpla dacă, în viitor, se va constata şi legal evidenţa şi anume că dl. Busuioc NU îndeplineşte condiţiile legale prevăzute de lege privind vechimea de minim 18 ani?! Sau tocmai această vulnerabilitate îl 'recomandă' la CCR?", a declarat Ana Birchall.
Fosta ministră a Justiţiei a amintit că, pe 11 iulie 2025, spunea că, potrivit art. 61 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale şi a art. 143 din Constituţia României, Dacian Dragoş, numit de către preşedintele Nicuşor Dan în funcţia de judecător al Curţii Constituţionale, NU îndeplineşte condiţia de vechime de cel puţin 18 ani în "activitatea juridică sau în învăţământul juridicsuperior".
Fosta deputată a precizat că, dacă contează respectarea legii, atunci analiza legală corectă este cea care duce la următoarea concluzie:
- Argumentul că au existat precedente cu alţi judecători CCR NU este şi nu trebuie acceptat că, astfel, să se acopere nerespectarea legii nici acum deşi ar trebui!
- Ce se va întâmpla dacă, în viitor, se va constata şi legal evidenţa şi anume că NU sunt îndeplinite condiţiile legale prevăzute de lege privind vechimea de minim 18 ani?!
"Astăzi citesc în presă că o d-nă avocată, membru AUR, a cerut Curţii de Apel Bucureşti suspendarea actelor prin care Mihai Busuioc şi Dacian Cosmin Dragoş au fost numiţi judecători la Curtea Constituţională, pe motiv că nu îndeplinesc condiţia privind vechimea de 18 ani în domeniul juridic cerută de Constituţie. Are toate şansele să câştige! Moment în care se pune întrebarea dacă totuşi răspunde cineva? Tot nu înţeleg de ce s-a creat o astfel de vulnerabilitate la CCR când tocmai pentru a recredibiliza CCR noii judecători nu trebuie să fie vulnerabili!", a afirmat Ana Birchall.