Berlinul, noua „capitală” a Europei

Capitala Germaniei a evitat în mod deliberat capcanele puterii imperiale, însă realitatea este că Berlinul a devenit din ce în ce mai mult capitala de facto a Uniunii Europene. Deşi principalele instituţii ale UE (Comisia şi Consiliul) au sediul la Bruxelles, deciziile cheie sunt din ce în ce mai mult luate la Berlin, scrie Gideon Rachman în paginile cotidianului britanic Financial Times.

Această schimbare de putere dinspre Bruxelles spre Berlin a fost accelerată de criza monedei euro. Fireşte, cancelarul german Angela Merkel trebuie în continuare să meargă la summiturile de la Bruxelles şi să încheie acorduri, aşa cum a făcut-o nu mai târziu de săptămâna trecută. Cu toate acestea, criza din zona euro face în prezent din cancelarul Merkel de departe cel mai important lider de la masa discuţiilor.

Din motive diverse, liderii tuturor celorlalte naţiuni mari din UE ajung la Bruxelles într-o poziţie vulnerabilă. Dacă Spania şi Italia se luptă cu crizele datoriilor, britanicii, care nu au adoptat moneda unică şi noile structuri pe care eurozona le aduce, sunt marginalizaţi. La rândul lor, polonezii nu sunt în zona euro, iar economia poloneză are o dimensiune relativ redusă.

În ceea ce priveşte Franţa, prin tradiţie, un parteneriat franco-german este în centrul oricărui acord în cadrul UE. Timp de mulţi ani, summiturile au fost precedate de o întâlnire separată franco-germană şi de elaborarea unei scrisori comune a celor două naţiuni. Atunci când preşedintele Nicolas Sarkozy se afla încă la Elysée, relaţia sa cu cancelarul Angela Merkel a fost atât de strânsă, încât 'Merkozy' a devenit o prescurtare jurnalistică pentru un duo dominant al Europei.

Chiar şi atunci, mulţi au fost sceptici. Un oficial important al UE a luat în derâdere această apropiere, explicând că 'Franţa are nevoie de Germania pentru a ascunde cât de slabă este, iar Germania are nevoie de Franţa pentru a ascunde cât de puternică este'. În prezent, chiar şi la aceste 'deghizări' s-a renunţat. Nu a existat nicio scrisoare franco-germană înainte de cel mai recent summit UE. În schimb, preşedintele François Hollande a acordat un interviu pentru presa europeană în încercarea de a exercita presiuni asupra lui Merkel pentru a permite mutualizarea datoriei europene şi crearea unei uniuni bancare. Cu toate acestea, la summit a devenit clar faptul că germanii nu se vor grăbi.

Unii susţin că parteneriatul franco-german a avut de înfruntat întotdeauna momente grele - şi că cele două naţiuni se vor înţelege - inevitabil - din nou bine. De data aceasta, însă, lucrurile ar putea sta diferit, argumentează Rachman. Diferenţa de putere dintre Franţa şi Germania a devenit prea evidentă, iar problemele care le despart prea fundamentale.

Prin tradiţie, un compromis franco-german va fi elaborat, însă de vreme ce problemele implicate sunt atât de fundamentale, un acord nu pare uşor de găsit. Într-un astfel de caz, puterea economică relativă a Germaniei s-ar putea dovedi decisivă - în special dacă - aşa cum suspectează mulţi la Berlin - Franţa se îndreaptă spre o criză economică profundă.

Pe de altă parte, această acumulare constantă de putere în Germania este întâmpinată cu sentimente ambivalente la Berlin. Din motive istorice evidente, Germania postbelică nu a căutat un rol dominant în Europa. După reunificarea celor două Germanii, obiectivul declarat a fost mereu 'o Germanie europeană, nu o Europă germană'. Acest instinct de a încerca subordonarea intereselor germane în faţa unei identităţi europene generale rămâne puternic.

Cu toate acestea, exasperarea faţă de încălcarea regulilor şi de problemele fiscale din alte părţi ale Europei îi face pe germani mai puţini timizi atunci când vine vorba de a insista asupra necesităţii unei Europe mai 'germane'. Preţul asistenţei financiare germane va fi într-o măsură din ce în ce mai mare legat de acceptarea regulilor şi legilor concepute la Berlin.

Deşi acest tip de putere poate duce la aroganţă, germanii insistă asupra faptului că sunt complet dedicaţi monedei euro şi Uniunii Europene, şi hotărâţi să le facă să funcţioneze, explică Rachman.