Berceanu (PDL) îl cataloghează pe Stănişoară (PNL, ex-PDL) drept "trădător" şi "gunoi"

Democrat-liberalul Radu Berceanu a declarat miercuri că, prin trecerea la PNL, Mihai Stănişoară se aşază "pe lista trădătorilor", afirmând că acesta a primit "tot ce şi-a dorit de la PDL" şi că acest moment reprezintă pentru partid "o etapă purificatoare, în care toate gunoaiele pleacă".
Senatorul PDL, Radu Berceanu (www.raduberceanu.ro)
Liviu Şerbănescu
06.03.2013

Democrat-liberalul Radu Berceanu a declarat miercuri că, prin trecerea la PNL, Mihai Stănişoară se aşază "pe lista trădătorilor", afirmând că acesta a primit "tot ce şi-a dorit de la PDL" şi că acest moment reprezintă pentru partid "o etapă purificatoare, în care toate gunoaiele pleacă".

"Mihai Stănişoară este încă unul care se aşează pe lista trădătorilor, care nu merită, oricum, nicio altă menţiune. Stănişoară e un om care a primit tot ce şi-a dorit de la PDL. A fost ministrul Apărării, prim-vicepreşedinte PDL şi şef în comisii în Parlament, dar tot nu a fost suficient. Este foarte clar că e un politician care vrea tot timpul să fie la putere. Ce spune el, din astea, cu ideologia şi aşa mai departe, astea sunt basme, pentru că ăsta este crezul lor, al oamenilor ca el, care vor să fie mereu la putere şi să fie puşi şefi. Mă surprinde şi mă mulţumeşte, ca de altfel toate plecările. Trădătorii, prin definiţie, te surprind pentru că nu vin să te anunţe înainte ca o să te trădeze. Până la urmă pentru PDL este o etapă purificatoare, în care toate gunoaiele pleacă", a precizat Radu Berceanu.

Într-o conferinţă de presă susţinută alături de Crin Antonescu la sediul PNL, deputatul Mihai Stănişoară a declarat miercuri că a luat decizia de a intra în PNL şi că acest partid este "singurul care poate susţine şi implementa cu succes politici de dreapta în România".

"Sunt un om care nu se uită cu mânie în trecut, ci priveşte cu speranţă în viitor", a afirmat Stănişoară.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor