Belgia cere plafonarea preţurilor la toate gazele pe care le importă UE, nu doar din Rusia

(europaliberă.org)

Consumatorii europeni au nevoie de o plafonare a preţurilor en-gros la gaze, nu doar de una "politică" pentru importurile din Rusia, a declarat joi ministrul belgian al Energiei, Tinne Van der Straeten, transmite Reuters.

Vorbind înainte de discuţiile de urgenţă ale Uniunii Europene, care vor avea loc vineri, menite să reducă preţurile galopante la energie, Van der Straeten a declarat că Belgia doreşte un plafon dinamic al preţurilor la nivelul UE pentru gazul tranzacţionat la bursă legat de pieţele asiatice, pentru a asigura securitatea aprovizionării.

Declaraţia vine în contextul în care plafonarea preţului la importurile de gaze ruseşti prin gazoducte, propusă de executivul UE înaintea discuţiilor ministeriale de vineri, a avut până în prezent o primire eterogenă în rândul celor 27 de ţări ale blocului comunitar.

Preţurile europene la energie electrică au crescut brusc de când economiile au început să iasă din criza COVID-19 anul trecut, creşterea fiind alimentată de tăierea livrărilor de gaze de către Rusia ca represalii la sancţiunile occidentale impuse din cauza invaziei Moscovei în Ucraina.

"Intenţia noastră este, în primul rând, să reducem preţurile. Un plafon doar pentru gazul rusesc nu va duce la scăderea preţurilor. Un plafon doar pentru gazul rusesc este pur politic. Nu este atât de mult gaz rusesc care ajunge în Europa, aşa că nu văd valoarea adăugată a acestui lucru", a declarat Van der Straeten.

Politicianul belgian al Verzilor a adăugat totodată că Spania, Polonia şi Luxemburg sunt în favoarea unui plafon, în timp ce Germania are rezerve.

"Trebuie să intervenim la nivelul pieţei engros... astfel încât să poată avea efect asupra facturilor la energie", a spus ea, adăugând că plafonul ar trebui monitorizat îndeaproape şi ar trebui să existe un mecanism de rezervă pentru atunci când preţurile globale la GNL depăşesc plafonul UE.

Ţările de Jos, în mod tradiţional împotriva intervenţiilor pe piaţă, au susţinut opţiunea mai restrânsă, care vizează doar Rusia.

Van der Straeten a declarat că miniştrii energiei ar trebui să dea instrucţiuni clare Comisiei Europene pentru a acţiona în vederea reducerii preţurilor la energie, iar plafonul ar putea intra în vigoare în câteva zile.

"Fără îndoială, intenţia noastră este de a avea acest lucru (în vigoare) înainte ca încălzirea de iarnă să înceapă cu adevărat", a spus ea, adăugând că măsura de reducere a preţurilor ar trebui să intre în vigoare în octombrie.

Oficialul belgian a mai afirmat că achiziţiile comune de gaze din UE trebuie să fie devansate şi că blocul comunitar are nevoie de o reformă a preţurilor pe piaţa energiei care să separe electricitatea produsă din gaze de cea provenită din surse nefosile, cum ar fi energia nucleară sau cea din surse regenerabile.

Deocamdată, exploatarea profiturilor excepţionale realizate de companiile energetice, aşa cum a propus Comisia, este acceptabilă, deoarece ar oferi ţărilor UE bani pentru a acorda sprijin direct celor care se confruntă cu facturi ridicate la energie.