Băsescu se uită "câineşte" spre PNL. Se vede premier într-un guvern al liberalilor

Traian Basescu (Florin Chirila\Epoch Times)
Ana Ion
28.11.2016

Fostul şef al statului, Traian Băsescu a declarat că se uită "câineşte" la PNL ca posibil partener de alianţă şi că PMP ar putea susţine un guvern PNL, nu însă un guvern condus de Cioloş ci unul condus de el.

"Păi, dacă nu va fi cu PSD, sigur că, aşa, câineşte, mă uit la PNL ca la o soluţie, deşi doamna Gorghiu a spus că nu vrea să facă alianţă cu PMP'', a declarat Băsescu la RTV, întrebat dacă ia în calcul o alianţă cu PNL şi USR după alegeri.

Cât despre posibilitatea de a susţine un guvern PNL, liderul PMP susţine că dacă va fi să sprijine un astfel de guvern va pune nişte condiţii, prin care "să fie şi un premier care să dea o speranţă că ştie să conducă ţara asta din punct de vedere executiv''.

Întrebat cine ar putea să fie acel premier, fostul şef de stat a afirmat că el.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor