Băsescu: PDL nu mai are un lider care să tracteze partidul

Preşedintele Traian Băsescu.
Preşedintele Traian Băsescu. (THIERRY CHARLIER / AFP / Getty Images)

Lipsa unui lider puternic se resimte profund la nivelul PDL, partid care ar trebui revitalizat pentru a nu ajunge la "zona marginală a politicului", este de părere preşedintele Traian Băsescu, prezent joi la Cluj, unde s-a întâlnit cu primarului oraşului Emil Boc.

"Este nevoie de un PDL revitalizat, care să fie alternativa, pentru că aşa cum merge acum mă tem că se îndreaptă spre zona marginală a politicului. Partidul are nevoie de un lider care sa îl tracteze. Îţi trebuie forţa unui partid, dar şi un politician, doi-trei care să fie peste mediocritatea politicului", a precizat şeful statului.

Preşedintele l-a lăudat pe fostul premier Emil Boc, despre care a spus că, atunci când el, Emil Boc şi Elena Udrea erau "bătuţi cu pietre" la Bucureşti, Boc a venit la Cluj şi a câştigat mandatul de primar.

"Când şi el, şi eu - că nu numai el - şi mai e cineva, Elena Udrea, eram bătuţi cu pietre la Bucureşti, el a venit la Cluj, la el acasă, şi a câştigat mandatul de primar. A fost un lucru extraordinar, nu numai pentru el, ci şi pentru mine", a precizat Traian Băsescu.