Băsescu: Nu îl voi graţia pe Năstase, este o lecţie pentru toţi. Este un caz emblematic

Preşedintele suspendat Traian Băsescu a declarat că nu îl va graţia pe fostul premier Adrian Năstase, dacă va primi o cerere în acest sens şi dacă va reveni la Cotroceni.
Preşedintele suspendat, Traian Băsescu. (ANDREI PUNGOVSCHI / AFP / GettyImages)
Cristina Boiangiu
26.07.2012

Preşedintele suspendat Traian Băsescu a declarat că nu îl va graţia pe fostul premier Adrian Năstase, dacă va primi o cerere în acest sens şi dacă va reveni la Cotroceni.

"De ce mi-ar fi imposibil să spun «da» pe o cerere de graţiere a lui Adrian Năstase, pentru ca el este o lecţie pentru toţi. Adrian Năstase a primit doi ani, enorm după mine, dar aşa a hotărât justiţia şi probabil va face opt luni, cu toate facilităţile care sunt. Funcţionarii care au pus în aplicare ce le-a cerut Adrian Năstase au primit şase, şapte ani. Acest caz este un caz emblematic, funcţionarii trebuie să ştie că oamenii politici vin şi pleacă şi că sunt mult mai puţini responsabili pentru ilegalităţi decât ei, funcţionarii publici. Cred că acest caz este o lecţie extraordinară pentru aparatul de stat românesc", a spus Băsescu, la Realitatea TV.

Băsescu a reamintit despre faptul că dosarele lui Năstase au pornit de la oameni din partidul său şi el ştia acest lucru.

"Acesta cu «Trofeul calităţii» nu a trecut pe la mine, pentru ca între timp se modificase legea, dar, din câte ştiu, este plecat de la autosesizarea procurorilor, ca urmare a scandalului de presă. Dar, în rest, toate dosarele lui Adrian Năstase sunt plecate de la colegi de-ai lui de partid. De altfel, aş fi fost foarte curios să se facă public acel testament, pentru că eu sunt convins că acolo Adrian Năstase a fost cinstit", a spus el.

Năstase a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare în dosarul "Trofeul calităţii", în care a fost acuzat în legătură cu strângerea de fonduri pentru campania electorală din 2004. El se află în prezent la spitalul Penitenciarului Jilava, unde primeşte îngrijiri medicale.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor