Băsescu dezvăluie de ce s-a lăsat liniştea din partea administraţiei Trump după ce a fost interzis Georgescu

Traian Basescu (Epoch Times România)
Andrei Pricopie
13.03.2025

Fostul preşedinte Traian Băsescu a dezvăluit, într-o intervenţie în emisiunea "Politica Zilei", realizată de Ioana Constantin, care ar fi motivul pentru care oamenii-cheie din administraţia Trump nu au zis nimic după ce Călin Georgescu a fost scos din cursa prezidenţială de autorităţile statului român.

Jurnalistă: Vreau să vă mai întreb o chestiune legată de Rusia, pentru că în ultimele zile au venit foarte multe mesaje de acolo legate de alegerile de la noi. De la Peskov, la Dughin, la Medvedev, Zaharova, toată lumea ne ţine lecţii nouă de democraţie. De ce e atât de violentă această comunicare despre alegerile din România? Nu eram obişnuiţi să facă asta ruşii cu noi până acum.

Traian Băsescu: La un moment dat, era o competiţie între Washington şi Moscova, cine să certe mai tare Bucureştiul şi să ne arunce lături în cap.

Între timp, se pare, eu am o presupunere, fostul ambasador Adrian Zuckerman a reuşit să ajungă cu mesajele până la Trump şi să lămurească ce este în România, pentru că cei care se aşteptau că vin mesaje după anularea dreptului lui Georgescu de a candida, că vor veni mesaje în America, uite că nu au venit. Iar aici este meritul ambasadorului Zuckerman, sută la sută, care este un om care a apărat România masiv în câteva situaţii.

Deci, au rămas doar mesajele Moscovei, lăsându-l pe Georgescu în fundul gol. Cum probabil îl vor lăsa şi pe Simion, care urmează să se dea în stambă ca pretendent la calitatea de preşedinte al României. Îl va apăra Moscova cu toate tunurile, pentru că, oricum, Moldova şi Ucraina nu-l apără exact din cauză că îl suspectează că e un om al Moscovei.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor