Băsescu: Cel mai ridicol lucru este să crezi că Parlamentul poate să dea mandat Guvernului
alte articole
Preşedintele Traian Băsescu a subliniat miercuri seară că preşedintelui nu-i poate fi partajată reprezentativitatea, făcând referire la declaraţia de marţi a Parlamentului privind reprezentarea României la Consiliul European din 28 iunie de către premierul Victor Ponta, punctând totodată că Legislativul nu poate să dea mandat Executivului.
"Cel mai ridicol lucru este să crezi că Parlamentul poate să dea mandat Guvernului. Sunt puteri separate în stat. Guvernul poate fi controlat de Parlament, dar nu să primească mandat", a declarat Traian Băsescu, la Palatul Cotroceni.
El a adăugat că Parlamentul a făcut o partajare a reprezentativităţii preşedintelui, lucru care nu este posibil.
"În momentul în care în Constituţie scrie că preşedintele reprezintă statul român, în statul român intră şi Guvernul ca o instituţie a statului, intră şi Justiţia şi Parlamentul şi cele 22 de milioane de cetăţeni şi ONG-urile. Statul român este o maşinărie complexă. Preşedintele trebuie să fie capabil să dea orientările în oricare dintre domenii şi pentru asta are expertiză în jurul lui. (...) Preşedintele nu este unul care le ştie pe toate, dar are în spate toate instituţiile care trebuie să-i pregătească un punct de vedere al instituţiilor. (...) Preşedintelui nu poţi să-i partajezi reprezentativitatea", a spus şeful statului.