Băsescu: Cei care au organizat această lovitură de stat trebuie să răspundă în faţa instituţiilor statului

Preşedintele suspendat Traian Băsescu a declarat că trebuie traşi la răspundere cei care au organizat lovitura de stat.
Traian Băsescu, după referendumul de demitere (Epoch Times România)
Cristina Boiangiu
30.07.2012

Preşedintele suspendat Traian Băsescu a declarat că trebuie traşi la răspundere cei care au organizat lovitura de stat. "Convingerea mea este că cei care au organizat această lovitură de stat, eşuată prin referendum, trebuie să răspundă în faţa instituţiilor statului. Nimeni nu poate fi tras pentru votul lui, dar oricine poate fi tras la răspundere când emite deliberativ acte normative care blochează activitatea instituţiilor statului", a spus Băsescu.

El a mai vorbit despre faptul că România a suferit pagube enorme investiţionale, financiare şi de imagine. "Instituţiile statului trebuie să ne spună dacă acesta este modul de funcţionare a vieţii politice pe care îl putem accepta sau dacă nu cumva a fost viciată funcţionarea statului. Foarte mulţi au vorbit de fragilitatea statului român, eu vreau să contrazic categoric această variantă. Avea instituţii puternice, dar au devenit vulnerabile când unii au spus că nu le mai pasă de legi, de Constituţie şi fac ei legea. Dacă au şi o majoritate, este categoric vulnerabil. Vulnerabilitatea a fost în modul de acţiune a majorităţii politicienilor din Parlament", a mai spus Traian Băsescu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor